Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Actual

Apel tulburător al SLN: Navigatorii au ajuns la capătul puterilor

Published

on

Sindicatul Liber al Navigatorilor a postat, pe pagina de Facebook, un mesaj tulburător prin care solicită ajutor pentru navigatorii care au ajuns la capătul puterilor.

Prin acest mesaj, SLN anunţă că nimic nu este sigur, deşi se vorbeşte despre relaxare socială. Ei precizează că 150.000 de navigatori din toată lumea au trecut de ceea ce se cheamă perioadă contractuală și serviciu în siguranță şi au nevoie de ajutor. De asemenea, spun că vorbele și încurajările nu mai merg, aşa că se impun măsuri practice pentru reluarea schimburilor navigatorilor.

Iată mesajul Sindicatului Liber al Navigatorilor:

Cine își închipuia acum o lună că situația va fi mai bună in mai se înșela amarnic, astăzi parcă este și mai rea.

Advertisement

Cu toate aparențele de mai bine cu cele două curse “charter” organizate ( a doua pleaca astazi din Romania catre Franta), situatia navigatorilor este din ce in ce mai disperată.

Din ce în ce mai mulți oameni ai mării au nevoie de repatriere, din ce în ce mai multe situații disperate la bordul navelor și din ce în ce mai puține soluții.

Nimic nu este sigur. Se vorbește de relaxare socială, de autoimpunere a unor soluții dar nu se spune nimic despre cazurile în care oamenii chiar au nevoie mare de ajutor, înafara de cel pentru Covid-19. Navigatorii ( și suntem siguri că nu numai ei) au mare nevoie de ajutor, nu toți, dar nici măcar cazurile urgente să nu se poată rezolva? Sa crăpi acolo izolat pe o nava și să nu existe nimic care să oblige portul cel mai apropiat să te primească într-un spital, să te îngrijească și apoi când îți este mai bine să poți merge acasă?
Este inaceptabil ce se întamplă acum iar atunci când vezi că nu poți face nimic, că nu ține de tine, că nu ai tu puterea de decizie, situația devine chiar și mai cutremurătoare.
Guvernele lumii par să nu aibă o alternativă la ce se întamplă pe mare, par să ignore strigătele de ajutor venite din pieptul unor oameni care nu mai pot să iși facă treaba așa cum au făcut-o pâna acum.
IMO, ILO, ICS, EU, asociatii ale armatorilor și navigatorilor sunt parca de decor, nu sunt luați în seamă. O revoltă generală pe mare este destul de aproape deși ar trebui evitată pentru efectele fără precedent care s-ar dovedi probabil ireparabile.

SOS – 150.000 de navigatori din toată lumea au trecut de ceea ce se cheamă perioadă contractuală și serviciu în siguranță.

Astăzi din China avem vești foarte rele. Toate vizele de intrare în țară sunt suspendate, se acceptă la zbor pentru Europa numai o singură linie aeriană pe saptamană de pe un singur aeroport cu încarcare de maxim 75% a aeronavei, ceea ce inseamnă ceva după al doilea zero dupa virgulă.

Advertisement

Nici din partea navelor pasager nu vin vești foarte bune. Sunt peste mia de conaționali care așteaptă repatrierea de peste două luni, stând pe nave ancorate în Miami sau Bahamas, zi de zi anunțând o dată a repatrierii care a doua zi este anulată.

Spania anunță în sfarșit că a admis statutul de „Key Workers” pentru navigatori dar în lege au pus o serie de condiții restrictive cât să nu poți face repatrierea cu sau fără om la schimb din porturile lor.

Germania pare să relaxeze mai mult dar este și ea izolată din cauza suspendării zborurilor pentru majoritatea țarilor europene.

De întâi mai sirena a fost trasă. Ce va urma? Se gândeste cineva serios la ce va urma? Vorbele și încurajările nu mai merg, se impun măsuri practice pentru reluarea schimburilor navigatorilor. Oare Guvernele lumii pot face ceva unitar pentru salvarea economiei mondiale? Navigatorii au ajuns la capătul puterilor.

Se pune din ce în ce mai serios problema organizării unei ședinte de urgență ONU pe tema situației transportului maritim în general și a navigatorilor în particular. Printre altele ONU are misiunea de „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions