Conecteaza-te cu noi

Actual

Artefact antic, descoperit de polițiștii constănțeni într-o gospodărie din Valu lui Traian

Published

on

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale – Compartimentul Protejarea Patrimoniului Cultural Național al I. P. J. Constanța au ridicat, astăzi, în vederea indisponibilizării, de la domiciliul unui bărbat, din localitatea Valu lui Traian, un bun cultural susceptibil a face parte din patrimoniul cultural național. În fapt, spun polițiștii, bunul reprezintă o bucată dintr-un sarcofag de epocă română, care ar proveni din cetatea Tomis, aflată pe teritoriul municipiului Constanța, ulterior fiind folosită ca material de construcție la valul mare de piatră (din apropierea comunei Valu lui Traian). Bunul cultural a fost datat de un expert din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța ca aparținând epocii romane (sec. al II/III-lea) și evaluat la aproximativ 2.500 de euro. În cauză, polițiștii constănțeni continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural și tăinuire.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions