Conecteaza-te cu noi

Actual

Asociația Constanța Altfel a început să piardă procesele cu dezvoltatorii imobiliari

Published

on

Asociația Constanța Altfel fondată de senatorul Vergil Chițac și de avocata Felicia Ovanesian a început să piardă procesele intentate unor dezvoltatori imobiliari. Pe 20 iulie a.c., ONG-ul a fost învins în fața Tribunalului Constanța de un investitor imobiliar. Instanța a admis excepția ridicată de acesta cu privire la lipsa calității procesuale active a Asociației Constanța Altfel. În acest fel, nu s-a mai ajuns la o judecată pe fond, nefiind discutate în contradictoriu aspectele de nelegalitate a PUZ-ului atacat de Constanța Altfel în dosarul de judecată 2616/118/2019. Această situație s-a creat din două motive. În primul rând, asociația lui Chițac&Ovanesian a invocat un interes legitim public pentru a cere desființarea Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 36/2015, prin care s-a aprobat un Plan Urbanistic Zonal pentru un teren situat pe bulevardul Mamaia nr. 294 B, în zona Pescărie.

Un RIL care a schimbat tot jocul

Constanța Altfel nu a invocat un interes legitim privat. Cu alte cuvinte, nu s-a plâns că ar fi suferit un prejudiciu de pe urma PUZ-ului sau că adoptarea acestuia i-ar afecta interesele legitime private. Toate criticile au fost formulate în ipoteza că proiectul atacat ar afecta principii generale, precum dreptul la sănătate și la un mediu curat, sau că ar încălca prevederi ale legislației din domeniul construcțiilor. Nefiind vorba de un prejudiciu concret suferit de o persoană concretă și nici de drepturi subiective (ale persoanelor particulare) încălcate sau în pericol de a fi încălcate, acțiunea Constanța Altfel a întrunit elementele unui contencios obiectiv. Iar așa ajungem la al doilea, și cel mai important motiv, pentru care acțiunea asociației lui Chițac a fost respinsă la Tribunal.

Trebuie să știți că, pe 2 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat un recurs în interesul legii fundamental pentru litigiile dintre organismele sociale interesate și investitorii imobiliari. Decizia dată în RIL a fost publicată de curând în Monitorul Oficial al României, având aplicabilitate universală. Prin aceasta, Înalta Curte a stabilit că acțiunile în contencios obiectiv, declanșate exclusiv în baza unui interes legitim public, sunt rezervate doar instituțiilor de stat.

Advertisement

Asociațiile de genul Constanța Altfel nu au calitatea de a declanșa procese în contencios obiectiv și PUNCT. Potrivit deciziei date în RIL, asociațiile pot iniția procese împotriva PUZ-urilor doar în contencios subiectiv, atunci când, în calitatea lor de persoane juridice de drept privat, suferă un prejudiciu concret sau reclamă încălcarea unor drepturi subiective, adică ale lor. 

Legenda ”salvatorilor urbani”

Decizia ÎCCJ a pus capăt unei avalanșe de acțiuni populare inițiate de asociații ale ”salvatorilor urbani” constituite în mai toate colțurile țării. Multe structuri de acest fel nu aveau în componență nici măcar un specialist în urbanism sau în protecția mediului. Însă, cu toate acestea, au avut pretenția să acționeze la fel ca instituțiile specializate de stat, cerând anularea unor acte administrative și blocarea unor investiții, în baza unui interes public.  În acest fel, contenciosul obiectiv a fost luat în stăpânire, pe moca și cam abuziv, de aceste persoane juridice de drept privat.

Cele mai cunoscute structuri de acest fel sunt Asociația Salvați Bucureștiul, Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului și Asociația Constanța Altfel. Toate cele trei ONG-uri au fost constituite de persoane care activează și în plan politic. Ne referim aici la Nicușor Dan, la Elek Levente și la Vergil Chițac, senatorul constănțean care se pregătește să candideze, pentru a doua oară, la funcția de primar al Constanței din partea PNL. Din cauza scopurilor politice evidente, ”salvatorii urbani” au fost suspectați permanent că atacă în mod preferențial anumite PUZ-uri, urmărind de fapt să obțină vizibilitate și intenții de vot. Cu alte cuvinte, acțiunea civică ar fi doar o legendă, cu eroi care se luptă împotriva rechinilor imobiliari, spusă în scopul pescuirii viitorilor votanți.

Foc împrăștiat

Advertisement

De regulă, poveștile sunt frumoase și tot de regulă prind extraordinar de bine la publicul din România, care a trăit decenii la rând în narațiunea marxistă a luptei de clasă. De altfel, Constanța Altfel a înotat destul de mult în acest bazin, pescuind nostalgicii epocii trecute, cu poze din perioada comunistă aruncate strategic pe Facebook. Însă elementul central al narațiunii a fost lupta cu rechinii imobiliari, având în centrul ei zeci de procese deschise pentru blocarea unor investiții, respectiv salvarea unor spații verzi. Cei atacați au fost de toate spețele: afaceriști interesați doar de profit, beneficiari de retrocedări scandaloase, dar și antreprenori onești care au plătit milioane de euro pentru terenuri și care au construit imobile de o mare calitate – așa cum este cazul Comprest Util.

Ovanesian, raporturi profesionale cu marele rechin de la retrocedări

Publicația noastră a relatat mai multe elemente care contribuie la deconstrucția legendei salvatorilor Altfel. De pildă, am arătat că Felicia Ovanesian deține proprietăți imobiliare care ar situa-o mai degrabă în categoria ”rechinilor imobiliari”, decât în cea a ”salvatorilor”. De asemenea, mâna dreaptă a senatorului Chițac a avut colaborări profesionale cu marele rechin de la retrocedările ilegale, actualul pușcăriaș Georgică Giurgiucanu, dar și cu alte societăți din categoria ”rechini imobiliari” precum FINCOGERO sau Oil Depol. Marea luptătoare pentru salvarea spațiilor verzi deține două imobile în Faleză Nord, cu balcoane care se proiectează pe domeniul public, dar mai ales fără niciun petic de verdeață vizibil din stradă.

O investiție imobiliară de 400.000 de euro, plănuită și abandonată de senatorul Chițac

Publicația Constanta.ro a arătat că însuși senatorul Vergil Chițac a depus la un moment dat o cerere de avizare la Agenția pentru Protecția Mediului a unui proiect imobiliar în orașul în care locuiește efectiv, Eforie. Acesta și-a arătat astfel intenția de a construit o clădire cu demisol, parter, două etaje întregi și încă un etaj, al treilea, retras. Vorbim de peste 1.000 de metri pătrați construiți, cu funcțiunea de locuință și spații de cazare pentru 52 de turiști. În memoriul pe care l-a semnat, senatorul evalua investiția la 400.000 de euro.

Advertisement

Extrase din memoriul despus de Vergil Chițac la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, înainte să realizeze că familia sa nu-și permite o investiție de 400.000 de euro.

Senatorul Chițac a catalogat articolele în care se relata despre planul său de investiții drept fake news-uri rusești. El a precizat pe Facebook: ”Am avut intenția să demarez o construcție, însă costurile depășeau posibilitățile financiare ale familiei mele”. În mod cert, vorbim de un document public, în care se preciza din capul locului valoarea investiției. Așadar, nu vorbim de o sumă pe care senatorul ar fi aflat-o ulterior depunerii proiectului spre avizare. Că s-ar fi răzgândit sau că nu ar mai avea de unde să găsească această sumă (eventual de la un creditor) sunt chestiuni plauzibile, însă intenția de a construi nu poate fi negată, atât timp cât există documentul prin care senatorul a cerut avizul de mediu de la APM. Lucrurile sunt clare, însă Vergil Chițac a fost deranjat, de fapt, de orice discuție despre acest proiect, sărind să pună eticheta de fake news, deși în mod evident nu era nimic fals în articolele care i-au pricinuit supărarea.

Constanța Altfel, amendată pentru discriminare

În ansamblu, asociația condusă de Chițac și Ovanesian s-a remarcat pe rețelele sociale printr-un limbaj al urii. Recent, ONG-ul a fost amendat contravențional de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pe baza plângerii depuse de politicianul Claudiu Palaz, liderul PMP Constanța. Acesta a fost ținta unei campanii de defăimare coordonată de asociația lui Chițac. Atacurile Constanța Altfel au fost de-a dreptul rudimentare, de un nivel intelectual foarte scăzut, aproape inexistent. Practic, mai toate postările au fost simple pretexte pentru a-l numi pe Palaz gibon. Cel mai probabil, liderul PMP a fost discriminat pentru că a îndrăznit să arate că senatorul Vergil Chițac a eliminat din declarația sa de avere o pagină în care erau consemnate elemente care indicau că a fost sponsorizat în campania electorală din 2016 de un apropiat al fostului primar Radu Mazăre (mai multe detalii AICI).

Amicus curiae

Revenind asupra RIL-ului, trebuie să mai spunem că asociația lui Vergil Chițac a tras cu dinții până în ultima clipă pentru a-și prezerva dreptul de a iniția acțiuni în contencios obiectiv împotriva dezvoltatorilor imobiliari. În acest sens, Constanța Altfel a depus un memoriu la completul de RIL, în calitate de amicus curiae, încercând să producă argumente potrivit cărora organismele sociale interesate ar avea dreptul să se comporte ca niște instituții de stat. Argumentele n-au ținut, iar RIL-ul a trecut. După cum spuneam, decizia ÎCCJ a fost publicată recent în Monitorul Oficial al României, aceasta fiind opozabilă, evident, chiar și judecătorilor care au încurajat până acum acțiunile Asociației Constanța Altfel. Va urma!

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions