Conecteaza-te cu noi

Actual

Asociația Elevilor din Constanța este foc și pară pe primarul Făgădău! Vezi de ce

Published

on

Asociația Elevilor din Constanța condamnă lipsa de interes din partea primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, față de elevii aflați în situații de risc și față de sprijinirea performanței.

Pe ordinea de zi pentru ședința Consiliului Local al Municipiului Constanța de azi se regăsește proiectul pentru aprobarea burselor aferente semestrului I. Din păcate, cuantumurile propuse de proiect pentru bursele școlare au rămas aceleași ca a acum un an, și anume: 50 lei – bursa de merit, 200 lei – bursa de studiu, 200 lei – bursa de ajutor social, 300 lei – bursa de performanță.

”Dorim să atragem atenția asupra faptului că, deși bursele au rămas la aceleași cuantumuri din punct de vedere nominal, din cauza ratei inflației care, conform site-ului BNR, este de 5,03% față de luna septembrie a anului trecut, valoarea reală a burselor a scăzut, ele nemaifiind în concordanță cu nevoile reale ale elevilor. Astfel, valorile reale ale burselor scad la: 47,5 lei – bursa de merit, 190 lei – bursele de ajutor social și de studiu și 285 – bursa de performanță. Pe această cale, considerăm că pasivitatea sau reaua-voință a edilului Constanței produce pagube elevilor.

Mai mult decât atât, dorim să menționăm promisiunea primarului cu privire la burse ce a fost făcută în dezbaterea publică a bugetului pe anul 2018, și anume că bursele școlar vor crește semestrial, lucru care, evident, nu s-a înfăptuit, ele rămânând la aceleași cuantumuri de un an întreg.

Advertisement

Solicităm, astfel, creșterea cuantumurilor burselor școlare la următoarele valori, raportate la salariul minim pe economie: 95 lei – bursa de merit (5% din s.m.e), 285 lei – bursa de studiu (15% din s.m.e.), 380 – bursele de performanță și de ajutor social (20% din s.m.e.). Conform unor estimări realizate de noi, raportat la nr. beneficiarilor și creșterea cuantumurilor, ar fi necesară creșterea bugetului pentru burse cu max. 10 milioane de lei.”, precizează conducerea Asociației Elevilor din Constanța.

”Ne întrebăm, sincer, ce înseamnă  524.700 de lei din bugetul primăriei pentru a sprijini elevii care provin din familii unde venitul mediu pe cap de familie este sub salariul minim pe economie, dar care reușește să obțină o medie generală peste nota 7? Ce înseamnă aprox. 3,8 mil. de lei pentru a sprijini elevii care obțin, anual, medii peste 8.50? Ce înseamnă 92.160 lei pentru a suține elevii care obțin premii la olimpiadele naționale, elevi care fac cinste Constanței, așa cum afirmă mereu domnul primar? Dar, cel mai important, ce înseamnă 4,6 mil. de lei pentru elevi care fie sunt orfani de unul sau ambii părinți, fie au venitul mediu lunar, pe cap de familie sub 50% din salariul minim pe economie? Toate acestea ar reprezenta sumele pe care primăria ar trebui să le suplinească pentru a aduce bursele la cuantumurile menționate de noi, însumând aprox. 9 milioane de lei, iar, în contextul în care edilul se lăuda cu un excedent bugetar de 279 milioane de lei, considerăm că sunt sume infime pentru bugetul primăriei.”

.

         

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions