Administratie
Atenție! Astăzi vor răsuna din nou sirenele în Constanța! Vor fi testate noile sisteme de alarmare

Published
4 luni agoon
By
Tatian Iorga
Echipele Primăriei municipiului Constanța împreună cu reprezentanții firmei prestatoare au montat până acum șase sirene electronice pentru alarmarea populației. Acestea au fost amplasate în următoarele locații: blocul PC1 (Bdul Aurel Vlaicu), Liceul Energetic (Bdul Mamaia), bloc B (strada Verona), Universitatea „Spiru Haret” (strada Unirii), Bloc C (Bdul Tomis) și la complexul „2 Cocosi”, situat pe strada Elena Cuza. Astăzi, specialiștii vor monta ultimele componente și vor efectua mai multe teste, iar mâine vor începe montarea ultimelor 3 sirene:
– Sirena 1800W – Str. Aleea Murelor, nr. 14;
– Sirena 1800W – Hotel Riviera Mamaia;
– Sirena 2400W – Hotel Meridian Mamaia.
„În cadrul activității de montare, se vor emite mai multe semnale acustice. Rugăm cetățenii să rămână calmi, deoarece este doar o verificare a mijloacelor de alarmare.
Menținerea în stare de operativitate a sistemului de înștiințare – alarmare este una dintre responsabilitățile Biroului Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență din cadrul Primăriei Constanța. Instalarea și punerea în funcțiune a acestor sirene era necesară, pentru că în aceste zone, audibilitatea era scăzută, neexistând alte sisteme de alarmare.
Contractul pentru montarea celor nouă sisteme de alarmare a fost câștigat de o firmă din București, Axatel Service SRL, care va primi 684.726 de lei cu TVA.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta