Conecteaza-te cu noi

Administratie

ATENȚIE dacă intrați în Zona Peninsulară cu mașina! Poliția Locală a trecut la ridicarea autoturismelor!

Published

on

Așa cum a promis/amenințat, autoritatea publică locală din Constanța a început să ridice mașinile care sunt parcate în Zona Peninsulară și care nu au permis de acces eliberat de autoritatea publică locală. Potrivit Poliției Locale, au fost ridicate la începutul acestei săptămâni patru autovehiculele care au fost parcate în Zona Peninsulară fără permis de acces. Autovehiculele au fost transportate și depozitate de către reprezentanții SC Confort Urban SRL într-un loc special amenajat situat pe strada Caraiman, nr. 1, aflându-se sub paza operatorului de servicii publice până la momentul eliberării. Programul de restituire este permanent.

Polițiștii spun că proprietarii mașinilor își pot recupera autoturismele doar după ce au achitat taxele prevăzute în H.C.L nr.399/2018- Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă de pe raza municipiului Constanța.

„Recomandăm deținătorilor de premise pentru acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța să afișeze documentele la vedere în autovehicul astfel încât să poată fi observate cu ușurință de polițiștii locali, iar conducătorilor auto le aducem la cunoștință că intrarea și ieșirea  autoturismelor în/din Zona Peninsulară se va realiza doar prin punctele prevăzute în Regulamentul de acces prin locațiile în care au fost amplasate indicatoare de semnalizare rutieră. Menționăm că viteza de deplasare a vehiculelor în zonă este de maxim 30 km/h“, spun cei de la Poliția Locală.

Potrivit Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 371/2018, privind regulamentul de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța, constituie contravenție accesul vehiculelor cu permis multiplicat, copiat, anulat sau fără acces și se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 1.000 și 1.500 lei pentru persoanele fizice și 1.500 – 2.500 lei pentru persoanele juridice. Potrivit aceluiași regulament constituie contravenție neafișarea permisului de acces cu fața la loc vizibil din exteriorul vehiculului  pentru a permite verificarea datelor înscrise pe acesta, faptă care se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 lei în cazul persoanelor fizice și 1.000 – 1.500 lei, în situația persoanelor juridice.

„Pentru persoanele interesate, cererile pentru obținerea și eliberarea permiselor de acces se depun la Direcția Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanța (strada Ștefan Mihăileanu, nr.10) și la Serviciul Public de Impozite și Taxe (sediile de pe bulevardul Tomis, nr. 112, strada Sulmona, nr. 22 sau la cel din incinta City Park Mall, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116). Documentația scanată se poate depune și online la adresa de mail permise.acceszp@primaria-constanta.ro, iar documentele în original se vor prezenta doar în momentul în care se ridică permisul. Informații suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0241/488186. Activități similare se vor derula în mod sistematic, iar ca măsură preventivă recomandăm participanților la traficul rutier să respecte normele legale în vigoare privind accesul în zona penisulară. Numai împreună putem asigura un climat public civilizat și în siguranță în municipiul Constanța!“, mai spun cei de la Poliția Locală.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions