Conecteaza-te cu noi

Actual

Atenție la gripa aviară! Noi păsări moarte!

Published

on

În cursul lunilor noiembrie, decembrie 2016 şi respectiv ianuarie 2017, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală din București  a confirmat prezența virusului influenței aviare (subtipul H5N8) în probele prelevate de la un număr de 17 cadavre de lebede recoltate din diferite zone de pe raza judeţului Constanţa, respectiv :

  • Dana 0, port Constanţa – 8 cadavre de lebădă
  • Dana 12, port Constanţa – 1 cadavru de cormoran
  • Zona port turistic Tomis Constanţa – 4 cadavre de lebădă
  • Zona Port Mangalia – 2 cadavre de lebădă
  • Zona Dig Eforie Sud – 2 cadavre de lebădă

De asemenea, în data de 24.01.2017, au fost prelevate un număr total de 38 probe cadavre, din care  30 probe cadavre provenite de la  lebede, 2 probe cadavre provenite de la  pescăruşi, 1 probă cadavru provenit de la cormoran, 5 probe cadavre provenite de la  lişiţe recoltate din zonele Port Turistic Tomis Constanţa, Eforie Sud, Mangalia şi Costineşti şi trimise la LSVSA Constanţa în vederea efectuării determinărilor de laborator. Din toate aceste probe, au fost proprii investigaţiilor de laborator un număr de 16 probe cadavre provenite de la lebede, 1 probă cadavru provenit de la cormoran şi 1 probă cadavru provenit de la pescăruş din zonele Port Turistic Tomis Constanţa, Eforie Sud şi Mangalia.  Ca măsură suplimentară se vor efectua controale oficiale în toate exploataţiile comerciale de păsări de pe raza judeţului Constanţa. Ca urmare, se mențin măsurile dispuse și întreprinse de ANSVSA, odată cu declararea focarului de influență aviară, din data de 28.11.20

Apel către populație:

  • prevenirea oricărui contact direct şi indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă şi păsările de curte şi alte păsări, în special raţele şi gâştele;
  • interzicerea accesului la luciu de apă a raţelor şi gâştelor domestice pentru prevenirea oricărui contact direct şi indirect cu păsările sălbatice vii;
  • separarea raţelor şi gâştelor domestice de alte păsări de curte;
  • la intrarea şi ieşirea din exploataţii se vor respecta condiţiile de biosecuritate (limitarea accesului în curtea păsărilor la o singură persoană şi asigurarea mijloacelor de protecţie pentru interzicerea accesului şi contactului cu păsările sălbatice);
  • interzicerea adăpării păsărilor de curte cu apa de suprafaţă, provenită din lacuri, bălţi;
  • interzicerea circulaţiei sau a transportului a păsărilor, ouălor, cărnii şi cadavrelor păsărilor;
  • interzicerea expedierii din zona de control a cărnii proaspete, ouălor, a cărnii tocate, a cărnii separate mecanic, a preparatelor şi a produselor din carne provenite de la păsări domestice originare din zonele de control şi de la vânat sălbatic cu pene din zona respectivă;
  • informarea de către proprietari a oricăror semne de boală sau mortalitate;
  • în cazul identificării păsărilor moarte, sălbatice sau domestice, se va contacta în regim de urgenţă medicul veterinar de liberă practica sau DSVSA CONSTANŢA pentru dirijarea acestora la LSVSA din DSVSA CONSTANŢA în vederea efectuării examenului de laborator;
  • se interzice contactul persoanelor fizice cu păsările bolnave sau suspecte de îmbolnăvire;
  • dezinfecţia echipamentelor şi vehiculelor utilizate pentru transportul păsărilor sau altor materii posibile purtătoare de virus;
  • INTERZICEREA (restricţii) de mişcare din sau în afara exploatatiilor fara aprobarea autorităţii competente, respectiv DSVSA CONSTANŢA;
  • proprietarii ţin evidenţa persoanelor care intră şi ies din exploataţie;
  • interdicţia de evacuare sau de raspândire a aşternutului, gunoiului de grajd şi dejecţiilor în afara exploatatiilor;
  • interzicerea târgurilor, pieţelor şi expoziţiilor;
  • toate cazurile de imbolnăvire la om cu manifestări respiratorii se anunţă medicului de familie, având în vedere că boala se poate transmite la om;
  • intensificarea supravegherii oficiale a populaţiilor de păsări sălbatice, în special a păsărilor de apă şi monitorizarea suplimentară a păsărilor moarte sau bolnave, dacă este necesar cu cooperarea vânătorilor şi a ornitologilor şi raportarea cazurilor de păsări moarte autorităţilor competente cu personal instruit în prealabil în legătură cu măsurile de protecţie împotriva infectării cu virus şi de prevenire a răspândirii virusului la animalele susceptibile;

DURATA MĂSURILOR aplicate în zona de protecţie este de 30 zile de la data ultimului caz pozitiv înregistrat la păsări sălbatice.

La DSVSA Constanța este instituit serviciul de permanență, iar în situația în care vor fi semnalate alte evenimente de acest tip, un medic veterinar se va deplasa cu mijloc auto specializat, pentru ridicarea oricăror cadavre de păsări (sălbatice sau domestice), în vederea trimiterii acestora către LSVJ pentru analize.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions