Conecteaza-te cu noi

Actual

Atenţie! Skimmingul îţi goleşte contul!

Published

on

Avertismentul a fost postat pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne, urmat de o descriere a infracţiunii şi câteva recomandări:
,,Skimmingul este o activitate ilegală care implică instalarea unor dispozitive la bancomate sau POS-uri prin care sunt copiate datele cardurilor bancare. Datele sunt inscripţionate pe alte carduri care vor fi folosite pentru accesarea ilegală a conturilor.

Pentru a te proteja de skimming, MAI recomandă:
• Nu permite nimănui să stea aproape de tine când retragi bani de la bancomat. Discreţia ţi se cuvine şi în plus te protejează!
• Reţine cum arată ATM-ul băncii tale. Fii atent la tastatură, la fanta în care se introduce cardul, la cea prin care ies banii. Dacă observi ceva suspect, nu folosi cardul şi sună imediat la 112!
• Nu dezvălui nimănui PIN-ul sau datele de identificare ale cardului tău. Nu-ţi scrie niciodată PIN-ul pe card.
• În cazul în care pierzi cardul, anunţă imediat banca pentru a-l bloca, astfel încât nimeni să nu-ţi poată lua bani din cont.
• Dacă observi lipsa unor sume de bani în mod nejustificat, sesizează banca şi poliţia!

Poliţia Română a prins în flagrant doi cetăţeni bulgari în timp ce ridicau dispozitive de skimming pe care le montaseră la un bancomat. Datele cardurilor compromise erau transcrise pe carduri blank ce erau ulterior folosite pentru a retrage bani din Belize, Jamaica, Guatemala şi Indonezia.”.

Poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale au mai depistat, pe 12 mai, un bărbat bănuit de implicare în mai multe furturi de bani din bancomate, care a acţionat în Bucureşti, Constanţa, Cluj şi Iaşi. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 100.000 de lei.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions