În această dimineață, începând cu ora 7.33 au fost reluate căutările celui de-al doilea tânăr dispărut în mare, în stațiunea Costinești.
Intervin scafandrii ISU Constanța, cu patru autospeciale de la Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Intervenție, o autospecială de serviciu, doi ofițeri și 14 subofițeri.
Reamintim că în seara de 9 august, doi tineri din județul Vaslui, veniți să muncească pe litoral, au intrat în mare și nu au mai ieșit la țărm. Căutările lor au demarat încă de atunci, iar trupul neînsuflețit al unuia dintre ei a fost găsit între stabilopozi, în Costinești, în data de 11 august.
Update: Căutările tânărului sunt executate cu toate echipele deplasate la fața locului.
”Sunt trei echipe de scafandrii care caută în trei zone diferite, în special în zona digurilor. Căutările se execută de la Costinești spre Olimp și de la Costinești spre Tuzla.”, a precizat Oana Manoilă, reprezentant al Biroului de presă al ISU Constanța.
De la începutul anului și până în prezent, pompierii militari au executat 55 misiuni de căutare/salvare și acordare a primului ajutor medical pentru 58 persoane victime ale accidentelor prin submersie. Din păcate, 23 dintre acestea și-au pierdut viața în mare, Dunăre sau în lacuri.