Conecteaza-te cu noi

Politica

Audieri cu scântei în Parlament. Ministrul Energiei: „Prețurile ar fi crescut oricum“

Published

on

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dat, astăzi, explicații în Parlament cu privire la creșterea exagerată a prețurilor la energie din ultima perioadă. Popescu a explicat în fața unei comisii parlamentare că piețele externe, certificatele CO2, problemele cu vântul, precum și revenirea economică, care a dus la creșterea cererii de electricitate și gaze, sunt factorii care au dus la creșterea prețului energiei.

„Piața românească este cuplată cu piețele europene, cu piața din Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Austria, Germania în momentul de față și va fi cuplată de luna viitoare și cu Bulgaria și cu Grecia. Vorbim de o piață cuplată, practic, aproape la nivel european. Avem capacități de interconecare, mai există în schimb gâtuiri între Austria și Ungaria, și asta face ca o parte din energia abundentă din Marea Nordului să nu poată să ajungă până în capătul rețelei, cum este România”, a adăugat ministrul, relatează MEDIAFAX.

Ministrul a apreciat că prețul gazelor va scădea anul viitor. Discuțiile din cadrul comisiei parlamentare nu au fost lipsite de tensiune, iar între Virgil Popescu și membrii comisiei au existat mai multe replici tăioase.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions