Conecteaza-te cu noi

Actual

Autoturisme furate din străinătate, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit două autoturisme în valoare de aproximativ 200.000 lei, care erau căutate de către autoritățile din alte state.

În data de 7 iulie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional cu autoturisme furate, ocazie cu care, pe raza municipiului Tulcea, au descoperit în posesia unui cetățean român în vârstă de 22 de ani, un autoturism marca BMW, care figura în bazele de date ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autoritățile din Italia.

A doua zi, în data de 8 iulie, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, s-a prezentat pentru verificările de frontieră, un cetățean ucrainean, la volanul unui autoturism marca BMW.

Polițiștii de frontieră au efectuat verificări amănunţite cu privire la autoturism, în urma cărora au constatat că maşina figurează ca bun furat, în bazele de date INTERPOL.

Advertisement

”Ambele autoturisme, evaluate la aproximativ 200.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul instituției, pentru continuarea verificărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Gărzii de Coastă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions