Conecteaza-te cu noi

Actual

AVERTISMENT pentru agenții economici din Mamaia: deșeurile se ridică DOAR noaptea

Published

on

Primăria Municipiului Constanța atenționează persoanele juridice din stațiunea Mamaia că de la 1 iulie 2020 deșeurile vor fi colectate DOAR în timpul nopții. Astfel, reprezentanții administrației locale fac apel la agenții economici care desfășoară activități comerciale în stațiunea Mamaia să depoziteze deșeurile adunate în timpul zilei în incinta magazinului/restaurantului/hotelului și să le scoată pentru a fi ridicate doar în cursul nopții.

„În acest fel, turiștii sau persoanele care tranzitează stațiunea vor putea admira marea și se vor putea bucura de ceea ce le oferă stațiunea, fără să fie „bombardați“ de mirosul îngrozitor al deșeurilor și de priveliștea dezolantă a unor gunoaie expuse sau aruncate pe domeniul public. Reprezentanții societăților comerciale trebuie să știe și că, dacă vor scoate deșeurile în afara orelor menționate în graficul de ridicare ce le va fi comunicat, riscă amenzi cuprinse între 500 și 1.000 lei, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.“, spun cei de la Primărie.

Pe de altă parte, Polaris M Holding informează că angajații societății continuă activitatea zilnică de salubrizare și igienizare a orașului.

„În paralel cu activitatea de salubrizare zilnică, angajații Polaris au desfășurat, pe parcursul zilei de ieri, și acțiuni de: colectare și transport deșeuri vegetale în cadrul unei ample acțiuni de salubrizare desfășurată pe str. Vârful cu Dor. Pentru a colecta și transporta cantitățile mari de deșeuri din această zonă, angajații Polaris au intervenit cu încărcătoare frontale și multifuncționale cu bene; cosit, colectare și transport deșeuri vegetale în zona bd Aurel Vlaicu; colectare deșeuri vegetale pe strada Munții Tatra; salubrizarea zonei verzi de lângă plaja Modern (lângă restaurant Zorile); colectarea manuală a deșeurilor aruncate la întâmplare pe spațiul verde, trotuare, străduțe și parcuri etc. Conform graficului de lucru, ieri, 1 iulie, s-a intervenit cu acțiunile de dezinfecție în următoarele zone: aleile de acces în parcul Casa de Cultură, străzile I.L. Caragiale, Dezrobirii, Baba Novac, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Eliberării, Soveja și b-dul Alexandru Lăpușneanu; operațiuni de dezinfecție au loc zilnic și pe aleile de acces în Spitalul Clinic Județean de Urgență, Spitalul Militar de Urgență, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie și Serviciul de Ambulanță Constanța. Detergentul utilizat pentru igienizarea spațiilor exterioare are proprietăți de degresare puternică, este ecologic, biodegradabil și nu are un impact negativ asupra mediului înconjurător, spun cei de la Polaris. Produsul are o biodegradabilitate de 90%.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions