Un teren de 960 de metri pătrați din zona Hotelului Scandinavia, folosit anterior pentru parcarea și întreținerea ambarcațiunilor, este vizat de o investiție rezidențială cu două subsoluri și până la opt etaje. Proiectul, inițiat de ARV Construcții & Dezvoltare SRL, a încheiat etapa de încadrare în procedura de mediu.
Direcția Județeană de Mediu Constanța a emis, la 16 iulie 2026, Decizia de încadrare nr. 215 pentru construirea unui imobil 2S+P+7-8E retras, cu funcțiunea de locuințe colective. Autoritatea a stabilit că proiectul nu trebuie supus evaluării impactului asupra mediului.
Decizia nu este însă echivalentă cu autorizația de construire. Lucrările vor putea începe numai după parcurgerea celorlalte etape legale și obținerea autorizației.
Aproape 6.800 de metri pătrați desfășurați
Imobilul este propus în Mamaia, în zona Hotelului Scandinavia, pe partea dinspre lacul Siutghiol. Terenul este format din două suprafețe de 481 și 479 mp, reunite sub numărul cadastral 252180.
Documentația aprobată de Consiliul Local Constanța prevede un POT de 64,81% și un CUT de 3,98. Clădirea va ocupa la sol 622,16 mp și va avea o suprafață desfășurată totală, cu subsoluri, de 6.760,77 mp. Ultimele două niveluri vor fi retrase succesiv, reprezentând 75%, respectiv 50% din suprafața nivelului inferior neretras.
Documentația de arhitectură a fost elaborată de Atât S-a Putut – AA SRL, iar investiția este menționată în Certificatul de urbanism nr. 194 din 17 februarie 2025.
Schimbarea destinației terenului costă 320.000 de euro
La bază, terenul a aparținut Municipiului Constanța, care l-a vândut în 2007 pentru activități de parcare și întreținere a bărcilor. Trecerea la funcțiunea rezidențială i-a majorat considerabil valoarea, iar proprietarii trebuie să achite municipalității o diferență de preț.
Un raport de evaluare din decembrie 2025 a stabilit o valoare de 388.300 de euro pentru vechea utilizare și de 708.300 de euro în noua configurație urbanistică. Diferența este de 320.000 de euro, fără TVA. Prin HCL nr. 73 din 26 martie 2026, Consiliul Local Constanța și-a însușit raportul de evaluare. Suma trebuie achitată integral, la cursul BNR din ziua plății, înaintea încheierii actului juridic în formă autentică.
ARV, titularul investiției
Titularul proiectului este ARV Construcții & Dezvoltare SRL, societate controlată de Victor Sîmboteanu, asociat unic și administrator. În documentele privind situația juridică a amplasamentului, terenul figurează în proprietatea ARV Construcții & Dezvoltare SRL și Ferocom SRL, însă aceasta din urmă nu apare ca titular al proiectului în decizia de încadrare.
Înființată în 2017, ARV activează în domeniul construcțiilor și este implicată și într-un proiect rezidențial de pe strada Emil Cioran, în Palazu Mare. În 2025, societatea a raportat o cifră de afaceri de 10,77 milioane de lei și un profit net de aproximativ 347.000 de lei.
Sîmboteanu, proiecte imobiliare și un teren provenit din retrocedările lui Radu Mazăre
Victor Sîmboteanu este un om de afaceri originar din Republica Moldova, activ de peste două decenii în sectorul construcțiilor din Constanța. Numele său este legat de societatea Disan Expert SRL și de numeroase proiecte imobiliare dezvoltate în municipiu.

Victor Simboteanu sursa foto Facebook
Sîmboteanu apare și într-o poveste imobiliară mai veche din cartierul Compozitorilor. În august 2015, el și soția sa, Snejana Sîmboteanu, au cumpărat un teren de 509 mp de pe strada Constantin Bobescu nr. 102, format din două loturi provenite din retrocedările „Leșe” și „Cocăneanu”, cercetate în dosarul Retrocedărilor.
Cele două loturi îi aparținuseră anterior lui Decebal Făgădău, care ajunsese în posesia lor în urma unui schimb de terenuri. În martie 2012, Făgădău le-a vândut soților Constantin și Maria Cristea pentru 50.000 de euro. Trei ani mai târziu, în august 2015, soții Cristea au revândut proprietatea către Victor și Snejana Sîmboteanu pentru exact aceeași sumă: 50.000 de euro (mai multe detalii AICI).