Conecteaza-te cu noi

Societate

Azi au început cursurile de TeleŞcoală

Published

on

Elevii care se pregătesc pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat vor putea urmări, de luni, cursurile de TeleȘcoală organizate de televiziunea publică în contextul închiderii şcolilor.

În săptămâna 16 – 22 martie, şcolile din România sunt închise. Potrivit ministrului Educaţiei, Monica Anisie, măsura se va prelungi în contextul decretării stării de urgenţă.

Pentru elevii de clasa a VIII-a, cursurile de Teleşcoală au loc dimineaţa (de la ora 9.00 – Limba şi literatura română, de la 9.30 – Matematică), iar pentru cei de clasa a XII-a – după-amiaza (de la 15.00 – Limba şi literatura română şi de la 15,.30 – Matematică), pe canalul TVR 2.

Pentru clasa a XII-a, sunt anunțate două lecţii săptămânale de Română şi Matematică şi câte o lecţie pe săptămână de Biologie, Chimie, Fizică, Istorie şi Geografie.

Advertisement

„Teleşcoala” este o emisiune produsă de Televiziunea Română în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care furnizează tematica, ordinea lecţiilor şi profesorii care vor susţine cursurile. Predarea se va face după manualele aprobate de MEC.

În contextul suspendării cursurilor, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a făcut apel la cadrele didactice să contribuie cu resurse educaţionale deschise, potrivite acestei perioade din anul şcolar.

Inspectoratele Şcolare Judeţene şi Casele Corpului Didactic, susţinute prin infrastructura proiectului „Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi” – CRED -, au posibilitatea de a încărca în cloud (spaţiu virtual de stocare) resurse educaţionale deschise, care pot fi accesate de către toţi elevii şi profesorii din România, după cum a scris ministrul pe Facebook.

Creşele, grădiniţele, şcolile primare şi gimnaziale, liceele şi şcolile profesionale şi-au întrerupt cursurile începând de miercuri şi până pe data de 22 martie, după cum a decis Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Măsura aprobată în şedinţa de luni ar putea fi prelungită în funcţie de situaţie.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions