Conecteaza-te cu noi

Actual

Bacalaureat 2020. Proba la Limba şi literatura română – subiectele

Published

on

Candidaţii care au susţinut, luni, proba la limba şi literatura română a examenului de Bacalaureat au avut de rezolvat subiecte care au inclus un fragment din “Amintiri despre G. Călinescu” de Mircea Bandu, un altul din “Arhanghelii” de Ion Agârbiceanu şi de redactat un eseu despre o comedie studiată, notează news.ro.

La primul subiect al probei de limba şi literatura română a Bacalaureatului, candidaţii au avut de rezolvat mai multe cerinţe pornind de la un fragment din “Amintiri despre G. Călinescu” de Mircea Bandu.

Rezolvarea acestor cerinţe însumează 50 de puncte.

La subiectul al doilea, de 10 puncte, elevilor li s-a cerut să prezinte perspectiva narativă dintr-un fragment din “Arhanghelii” de Ion Agârbiceanu.

Advertisement

Cel de-al treilea subiect a prevăzut redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte, în care candidaţii să prezinte particularităţi ale unei comedii studiate. Acest subiect a fost notat cu 30 de puncte.

Fiecare candidat primeşte 10 punte din oficiu, iar timpul de rezolvare a subiectelor a fost de trei ore.

Peste 155.000 de absolvenţi ai clasei a XII-a s-au înscris pentru a susţine Bacalaureatul, care a început luni, cu proba de Limba Română. Va fi organizată o sesiune specială, în 6 iulie, pentru elevii aflaţi în izolare sau confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions