Conecteaza-te cu noi

Societate

Bacalaureat 2022. Astăzi se desfășoară examenul la Limba și Literatura Română

Published

on

Probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a examenului naţional de bacalaureat încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română, fiind organizate în 475 de centre. Potrivit datelor transmise de comisiile judeţene/comisia ISMB de organizare a examenului de bacalaureat, 117.219 candidaţi (toate promoţiile) sunt aşteptaţi să participe la prima probă (Limba şi literatura română).

Reamintim că există candidaţi din promoţiile anterioare care susţin doar una sau două probe, celelalte fiind promovate şi recunoscute în sesiunile precedente.

Marţi, 21 iunie, este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcţie de profil: Matematică şi Istorie) iar miercuri, 22 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba şi literatura maternă se va desfăşura joi, 23 iunie.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

Advertisement

Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu cel mult două ore, candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către comisiile judeţene, în baza prevederilor Procedurii nr. 25.464/11.02.2022 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor, vor utiliza numai creion negru.

Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Advertisement

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc.), precum şi a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

De asemenea, elevii vor fi informaţi că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc.

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse
de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00).

Advertisement

Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie. Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie publică subiectele şi baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR), afişarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să parcurgă, cumulat, următoarele etape/condiţii:

1. recunoaşterea/echivalarea/susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

Advertisement

2. susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;

3. media notelor obţinute la probele scrise trebuie să fie 6 (cel puţin).

Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise.

Numărul poate fi apelat gratuit în perioada 20 – 23 iunie, între orele 8:00 – 16:00.

Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale candidaţilor din judeţul Călăraşi vor fi evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an.

Advertisement

Foto: Digi24

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions