În urmă cu mai bine de o lună și jumătate, polițiștii constănțeni au fost anunțați de dispariția lui Tiberiu Pricope, în vârstă de 46 de ani.
Acesta lucra ca bucătar pe raza localității Eforie și se pare că a dispărut în jurul datei de 15 august. Însă anunțul dispariției sale a fost făcut de-abia după o lună de zile.
Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța:
Miercuri 20 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitului Tiberiu Pricope, de 46 de ani, din municipiul Constanța. La data de 15 septembrie a.c., acesta a plecat în mod voluntar, de la domiciliu, fără a reveni până în prezent. Bărbatul are 1,60 m înălțime, 60 de kilograme, păr șaten. Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta la data plecării.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.