Connect with us

Actual

Bărbat lovit de tren în apropierea Liceului Auto din Constanța

Published

on

În această dimineață, puțin după ora 6.30, militarii ISU  au fost solicitați să intervină în zona Liceului Auto din Constanța.

Salvatorii au ajuns la fața locului cu o autospecială de stingere, un Smurd B și o ambulanță Saj.

A fost găsit un bărbat conștient și cooperat, care a fost transportat la spital.

Potrivit dr. Claudia Tatarici, medic în cadrul Serviciului de Ambulanșță Constanța, bărbatul a fost găsit în spatele Liceului Auto, la căminele de nefamiliști.

”A fost găsită o persoană de sex masculin, cu traumatism de membru inferior, care afirmă că a fost lovită în cursul nopții de un tren. Persoana a fost transportată la spital.”, a precizat dr. Tatarici.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!