Ieri, 8 octombrie, polițiștii Poliției orașului Năvodari, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 46 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, în cursul lunii septembrie a.c., bărbatul a încălcat în mod repetat măsurile respective, contactând-o telefonic pe fosta sa concubină și apropiindu-se de locuința acesteia.
Acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 9 octombrie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.
Foto: Ilustrativ