Ieri, 22 octombrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, a inculpatului M.I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, violenţă în familie şi amenințare.
Potrivit Biroului de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în concret s-au reținut următoarele:
În data de 20 octombrie, în timp ce se deplasau cu un autoturism dinspre localitatea Agigea către locuinţa comună din oraşul Techirghiol, inculpatul M.I. a lovit-o cu pumnul în zona feței pe soția sa, persoana vătămată M.A., a tras-o de păr și i-a smuls un cercel din urechea dreaptă, provocându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.
În ziua următoare, la data de 21 octombrie, inculpatul a distrus mai multe bunuri din apartamentul pe care soția sa îl deţine în oraşul Techirghiol și a ameninţat-o cu acte de violenţă, cu moartea şi cu incendierea imobilului.
Apoi, în seara zilei respective, în jurul orei 21.00, inculpatul, aflat în dreptul blocului în care locuieşte soţia sa, a aruncat pe fereastra deschisă a balconului apartamentului ei mai multe obiecte vestimentare aprinse, provocând astfel incendierea imobilului.
Incendiul a afectat bunurile din balconul şi bucătăria apartamentului, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi. El fost soldat cu pagube materiale, neexistând victime.
”La data de 22.10.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.10.2023 până la data de 20.11.2023 inclusiv, faţă de inculpatul M.I..”, au precizat reprezentanții Biroului de Informare Publică și Relații cu Mass-Media.