Conecteaza-te cu noi

Actual

Bărbatul căzut în puțul de la Ecluza Ovidiu a fost scos! O oră și jumătate s-au chinuit salvatorii (Video)

Published

on

În această dimineață, în jurul orei 10.00, echipajele de la Serviciul de Ambulanță, și cele ale pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au fost solicitate urgent la Ecluza de la Ovidiu pentru a salva un bărbat căzut într-un puț, de fapt într-o gură de vizitare de pe ecluză. La fața locului s-a deplasat o autospecială de intervenție cu echipament de descarcerare și serviciu de prim ajutor. Salvatorii au aflat că victima căzută este un bărbat în vârstă de 44 de ani, care este conștient. A fost o muncă terifiantă din partea pompierilor, dat fiind faptul că puțul în care căzuse bărbatul era strâmt. Într-o primă fază a coborât un paramedic, însă în scurt timp autoritățile prezente la fața locului au realizat că mai trebuie să coboare un salvator. Așadar, la ora 10.30, erau doi salvatori care încercau să-l scoată pe bărbatul prăbușit aproape 15 m. În prima fază, oamenii au încercat să-l imobilizeze pe targa ”lopată” pe cel căzut. Într-un final, au reușit, iar la ora 11.30, l-au scos în viață pe bărbat.  Din câte se pare, omul este rănit, motiv pentru care va fi transportat la Spitalul Județean Constanța pentru  investigații medicale de specialitate. Potrivit unor surse neoficiale, el este angajat la ecluză, însă în mod oficial se fac verificări.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions