Conecteaza-te cu noi

Actual

Băut și cu permisul de conducere anulat, prins la volan! De ce nu avea permis?

Published

on

Permisul de conducere se anulează doar în anumite situații speciale. Potrivit prevederilor legale, dacă titularul a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o infracțiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârșită ca urmare a încălcării regulilor de circulație rămâne fără permis. De asemenea, permisul de conducere este anulat dacă a fost obținut cu încălcarea normelor legale sau dacă a fost obținut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat într-un proces penal pentru săvârșirea unei infracțiuni de ordin rutier. Anularea permisului auto este dispusă și în cazul în care un șofer pune în circulație sau conduce un autoturism neînmatriculat ori cu un număr de înmatriculare fals. De asemenea, unui șofer îi poate fi anulat permisul de conducere dacă părăsește locul unui accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau rănirea unei persoane. Cel mai des, însă, întâlnim cazuri în care se anulează permisul dacă șoferul are o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g alcool pur în sânge. În cursul nopții trecute, aproape de ora 1.30, pe raza localității Deleni polițiștii au depistat un bărbat care conducea un autoturism marca Daewoo Cielo pe DN3. În momentul în care au oprit mașina, au descoperit că șoferul, B. Victor, era băut bine. Avea o îmbibație alcoolică de 0,67 g/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decâ atât, la verificări polițiștii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere anulat. Cel mai probabil, bărbatul va ajunge să facă închisoare din cauza a ceea ce s-a întâmplat.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions