Conecteaza-te cu noi

Actual

Băut și fără permis de conducere a refuzat să i se stabilească alcoolemia

Published

on

Aproape în fiecare zi aflăm că una sau mai multe persoane au condus autoturisme după ce au consumat alcool sau fără a avea permis de conducere.  Din păcate, în astfel de cazuri au loc și evenimente rutiere, de multe ori soldate cu morți și răniți. Și tot din păcate, deși se întâmplă mult prea des, doar cei care trec prin astfel de momente realizează cu adevărat de mare idioțenie au putut face, ce înseamnă un proces ulterior, câte gânduri negre și copleșitoare pun stăpânire pe ei și ce coșmar de ani de zile urmează. Cu toate acestea, și ieri seară și azi dimineață au fost depistați în trafic doi bărbați care au băut iar apoi au urcat la volan. Iar unul dintre ei nu avea  nici măcar permis de conducere. Unul a fost prins în această noapte, la ora 02.36. Potrivit IPJ Constanța, polițiștii din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au depistat un tânăr, de 22 de ani, din orașul Negru Vodă, județul Constanța, care a condus un autoturism pe DJ 391, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Tânărul în cauză a fost condus la spital pentru a i se preleva probe biologice. Tot reprezentanții IPJ au precizat că cel de-al doilea bărbat a fost identificat aseară, la ora 22.41.  Polițiștii din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au depistat un bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Speranței, din localitatea Râmnicu de Jos, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, fiind fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul în cauză a refuzat testarea cu aparatul etilotest și conducerea la spital pentru a i se preleva probe biologice. În cauze, au fost întocmite dosare penale.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions