Connect with us

Actual

Biletele la Delfinariu se vor vinde și pe internet

Maria Ionescu

Publicat

la data de

În această vară, la fel ca-n fiecare an, în zilele ploioase mii de turiști s-au îndreptat spre Delfinariu și au făcut cozi extrem de lungi pentru a putea intra în posesia biletelor de spectacole. În zadar au fost organizate și câte patru spectacole pe zi; cozile au continuat să fie la fel de lungi. Și, bineînțeles, în astfel de situații au apărut vociferările și enervarea crescândă. În încercarea de a rezolva această problemă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Adrian Bîlbă a demarat deja un nou proiect. ”Nu toate lucrurile au fost perfecte în acest sezon estival. Știți că au existat cozi semnificative în zilele noroase, care au creat nemulțumiri. Oamenii au așteptat și câte două ore pentru a achiziționa bilete. Noi am încercat să reducem acest timp, printr-o organizare mai bună, prin informare prealabilă și cu un număr sporit de casiere. Am lucrat cu 3 casiere, este maximum ce ne putem permite ca spațiu, ca locație a caselor de bilete. Începând din această toamnă, vom vine bilete online la Delfinariu. Cerința pe timpul iernii este mult mai mică dar e foarte bine să se acceseze ca și program pilot pentru a nu avea dificultăți de acomodare în vară. Pe site-ul Delfinariului și pe bilete.ro vor figura toate ofertele noastre. Prețul va fi cu 1 leu mai mare decât cel de casierie. Noi nu putem ceda un procent din biletul nostru dar, cu siguranță, vizitatorii vor accepta să plătească 1 leu în plus. Ce înseamnă acest lucru? Ai siguranța că ajungi și că găsești un loc, ai siguranța că nu stai la cozi și ai o comoditate a accesului. Pentru că acest bilet nu trebuie printat. Este suficient să fie păstrat pe ecranul telefonului mobil și, cu un skaner special, agentul de pază va facilita intrarea celor ce și le achiziționează. ”, a precizat Adrian Bîlbă. El a mai spus că biletele pot fi achiziționate online și de la coadă. ”Ajungi la Delfinariu, vezi că e coadă dar vezi și anunțul că există bilete online. Așa că accesezi site-ul și îți cumperi bilet. Automat se generează un cod de bare și cu acesta intri la Delfinariu. E un mijloc modern și elegant. Există un mic cost dar, cu siguranță, fluiditatea, siguranța accesului contează foart mult.”, ne-a spus directorul CMSN, Adrian Bîlbă.

Comments

comments

Actual

Aterizare forțată pe aeroportul Mihail Kogălniceanu! Vezi câți pasageri erau la bordul avionului

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul acestei după amiezi, mai multe echipaje de pompieri, poliție și SMURD s-au deplasat de urgență spre aeroportul Mihail Kogălniceanu pentru a acorda asistență – dacă s-ar fi impus – pasagerilor unei nave care a aterizat forțat.

Este vorba despre un avion Boeing, care aparține companiei ariene Blue Air, care făcea cursa Larnaca (Cipru) – Otopeni.

Potrivit datelor pe care le avem, la bord se aflau 108 persoane, 1 bebeluș, 6 membri ai echipajului.

Avionul avea probleme cu flapsurile.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

În această noapte, eclipsă totală de lună

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

O eclipsă totală de Lună va avea loc în această noapte, 20 spre 21 ianuarie, şi va fi vizibilă şi în România, potrivit Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu” din Capitală.

Potrivit site-ului Observatorului Astronomic, citat de Mediafax, eclipsa de Lună care se va produce  este una totală. Luna va intra complet în umbra Pământului. Maximul se produce la ora 07.12 dimineaţa, când Luna se află foarte aproape de orizontul de nord-vest, cu aproape o oră înainte să răsară Soarele. Fenomenul va putea fi observat pe jumătate, până în jurul orei 08.00, Luna apunând când încă este eclipsată.

Eclipsa începe la ora 04.36, când Luna întră în penumbra Pământului, însă vom putea vedea schimbări pe discul acesteia, de când începe să intre în umbră, de la ora 05.34. Atunci Luna se va afla înspre vest, nu foarte sus, la doar 20 de grade înălţime faţă de orizont. Partea cea mai spectaculoasă a fenomenului este faza de totalitate, când Luna se află în umbră, discul acesteia fiind mai întunecat decât de obicei. Totalitatea începe la ora 06.41 şi are maximul la 07.12, terminându-se la ora 07.43. Toate aceste faze sunt vizibile din România, cu Luna poziţionată foarte aproape de orizont.

Pentru ţara noastră, Luna apune în jurul orei 08.00, mai devreme în est şi mai târziu în vest, dar vom putea vedea cum începe discul acesteia să iasă din umbra Pământului.

Culoarea – nuanţe de la portocaliu la cărămiziu – pe care o căpătă satelitul natural al Terrei în momentul în care trece prin umbra Pământului a făcut ca fenomenul să mai fie cunoscut în media ca ”lună sângerie”.

”Termenul de «lună sângerie» nu e folosit decât de presă. Noi spunem «eclipsă». Puteţi să spuneţi şi că se face luna ca un ficat proaspăt. Măcar e un termen românesc, folosit în cronici, pe vremuri. E portocalie, uneori e maronie, e roşiatică-roz, e prea uşor să spui că e sângerie”, a declarat pentru Mediafax Adrian Şonka, astronom şi muzeograf la Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”.

În România, următoarea şi singura eclipsă de Lună care va mai fi vizibilă anul acesta şi care va fi parţială va avea loc pe 16 iulie.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Update: (Video): Tânărul care a provocat accidentul mortal, dus la audieri la poliția Constanța

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În urmă cu puțină vreme, tânărul care a provocat accidentul rutier mortal din această dimineață, în urma căruia două persoane și-au pierdut viața, a fost dus la audieri la poliția Constanța.

Imediat după producerea dramaticului eveniment rutier, tânărul care l-a provocat a fost dus la Spitalul județean Constanța pentru  investigații medicale.

După audieri se va decide dacă va fi cercetat în stare de arest preventiv.

Precizăm faptul că la testarea cu alcootestul s-a stabilit că șoferul vinovat de producerea acestui dramatic eveniment rutier se afla sub influența băuturilor alcoolice, adică avea 0.61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Update: În urmă cu puțină vreme, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul Poliției. Mâine va fi prezentat parchetului constănțean cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea următoarelor infracțiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Constanța:Tragedie pe șosea! Doi tineri și-au pierdut viața într-un accident! Unul dintre șoferi era beat

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: