Conecteaza-te cu noi

Actual

BTT a depus plângere penală împotriva firmei care a distrus un monument din Costinești

Published

on

lucrare costinesti

După demolarea lucrării de artă din Costinești, care a avut loc în cursul săptămânii trecute, conducerea Biroului de Turism pentru Tineret (BTT) a venit cu mai multe precizări. În primul rând, a menționat faptul că statuia și terenul aferent fac obiectul unui contract aflat în derulare. De asemenea, au mai arătat că a fost înaintată plângere penală pentru distrugere, atât împotriva firmei în cauză (Modern Taste SRL), deținută de Iancu Papazicu, cât și a administratorului acesteia, Marilena Ștefania Papazicu.

Firma Modern Taste SRL a fost înființată în Constanța, în anul 2016 și are ca obiect de activitate hoteluri și alte facilități de cazare. Iancu Papazicu deține 95% din capitalul social, restul de 5% fiind deținut de Marilena Ștefania Papazicu.

Iată notificarea pe care BTT a trimis-o Primăriei Costinești:

”Subscrisa, BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A., cu sediul social în Calea Victoriei nr. 155, Bloc D1, Tronson 6, Etaj 12, Sector 1, București, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/2008/1991, având CUI RO1573170, reprezentată legal prin Alexandru Bolintineanu în calitate de Director General, vă comunicăm următoarele:

Cu privire la adresa 1151/16.02.2024 înregistrată la BTT S.A sub nr. 680/16.02.2024, vă comunicăm  faptul că BTT S.A. este proprietarul terenului și al operei de arta intitulată „Compoziție spațială” având nr. de inventar 4149 din anul 1972.

Opera de artă intitulată „Compoziție spațială” împreună cu terenul aferent face parte din obiectul contractului de închiriere încheiat cu societatea MODERN TASTE SRL, contract aflat în derulare.

Referitor la opera de artă intitulată „Compoziție Spațială” din zona Vraja Mării, care a fost demolată, vă facem cunoscut faptul că subscrisa a formulat plângere penală pentru distrugere, împotriva societății Modern Taste SRL precum și împotriva administratorului acesteia.

În legătură cu subiectul distrugerii monumentului de la Costinești, BTT S.A. face următoarele precizări:

  1. BTT S.A. nu a vândut terenul pe care se afla opera de artă distrusă, așa cum au scris unele publicații, ea era în proprietatea BTT când a fost dărâmată.
  1. În momentul în care am aflat de producerea incidentului, joi, au fost sesizate imediat organele de ordine, în urma unui apel la 112, și de la București a fost trimisă urgent o echipă care să constate la fața locului ce s-a întâmplat.
  1. În calitate de proprietar al monumentului, BTT a depus plângere penală pentru distrugere și indiferent cine a fost cel care a săvârșit asemenea act ireparabil va suporta rigorile legii. Este inadmisibil ca o operă de artă, un simbol atât pentru locuitorii Costineștiului, cât și pentru zecile de mii de turiști care au admirat-o de cincizeci de ani în fiecare vară, să treacă testul timpului, dar să fie distrusă din cine știe ce interese meschine.
  1. Dezavuăm toate declarațiile persoanelor care încearcă să câștige capital electoral, proferând neadevăruri în presă. Peste tot în lume, astfel de opere de artă sunt amplasate în spații deschise, stradale, sunt create pentru a bucura ochiul privitorilor, este vorba de cazuri excepționale nefericite când sunt distruse, așa cum a fost cazul la Costinești.”

Reamintim că, săptămâna trecută, un arhitect din Costinești – Andrei Piciu – a scris pe o pagină de socializare că această lucrare de artă plastică de mare valoare a fost demolată. Imediat după aceea, a intervenit și consilierul Mugurel-Radu Cătălin. Acesta a solicitat BTT și autorităților locale să furnizeze explicații clare cu privire la motivele din spatele demolării monumentului și să ofere asigurări că astfel de acțiuni vor fi prevenite în viitor.

”De asemenea, cerem o implicare activă în procesul de restaurare sau înlocuire a monumentului, astfel încât să se păstreze memoria și semnificația sa pentru generațiile viitoare.”, a transmis consilierul local.

Și primarul din Costinești a luat atitudine. El a precizat că una dintre cele mai frumoase opere de artă din stațiune, aflată în zona BTT, a ajuns în mâinile unui investitor privat care a făcut-o zob.

”Ca primar al Costineștiului, nu am putut decât să constat situația tristă, să amendez proprietarul care a mutilat acest monument și să înștiințez autoritățile culturale despre ceea ce s-a întâmplat.”, a menționat Jeanu Dorin Dumitru.

lucrare costinesti

Foto: Compoziție spațială – lucrarea ce a fost demolată în zona Vraja Mării din Costinești

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions