Conecteaza-te cu noi

Societate

Bucurie nemărginită. Elenis, al doilea copil născut prin programul Primăriei Ovidiu de Fertilizare in Vitro (FIV)

Published

on

elenis euromaterna

Primăria orașului Ovidiu anunță cu bucurie rezultatele remarcabile ale Programului de Fertilizare in Vitro (FIV), derulat în parteneriat cu Maternitatea Euromaterna. Programul este dedicat femeilor infertile, diagnosticate cu afecțiuni incompatibile cu reproducerea pe cale naturală, oferindu-le o șansă reală la împlinirea visului de a deveni mame.

Un exemplu emoționant al succesului acestui program este venirea pe lume a micuței Elenis, un copil dorit din toată inima, purtat în gând și în speranță încă din prima clipă. Povestea ei reflectă impactul profund pe care această inițiativă îl are în comunitate.

Programul oferă un sprijin financiar în valoare de 15.000 lei pentru fiecare beneficiar, fiind disponibile anual trei astfel de finanțări. Până în prezent, toate femeile care au accesat programul se bucură de minunea unui copil, ceea ce confirmă eficiența și necesitatea continuării acestuia.

Prin acest demers, administrația locală își reafirmă angajamentul de a sprijini familiile și de a contribui activ la creșterea natalității și la susținerea celor care se confruntă cu dificultăți în a avea copii.

Declarația primarului orașului Ovidiu, George Scupra:

”Pentru noi, fiecare copil născut prin acest program este o victorie a speranței și a solidarității. Ne dorim ca niciun cuplu să nu renunțe la visul de a avea un copil din cauza unor obstacole medicale sau financiare. Programul de fertilizare in vitro este dovada că, atunci când administrația locală se implică, putem schimba destine și putem aduce bucurie reală în viețile oamenilor. Vom continua să susținem astfel de inițiative care dau șanse egale tuturor familiilor din comunitatea noastră.”

Elenis este al doilea copil născut în Ovidiu prin programul FIV

Programul FIV a fost implementat în orașul Ovidiu în anul 2023, după ce Consiliul Local a adoptat mai multe programe sociale și se desfășoară în parteneriat cu Maternitatea Euromaterna. Beneficiarii acestuia sunt femei infertile care au fost diagnosticate cu o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală.

Programul de sprijin pentru FIV este activ în Ovidiu și facilitează accesul la tratamente.

Micuța Elenis este cel de-l doilea copil născut în Ovidiu prin acest program. Anul trecut, un alt copil a venit pe lume prin același procedeu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions