Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Actual

Bunuri contrafăcute, în valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni

Published

on

masina politia de frontiera seara

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale, aproximativ 2.000 de bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute (articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse cosmetice și parfumuri), estimate la o valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei.

Mărfuri de peste 200.000 de lei, descoperite pe DN39

În perioada 2-3 septembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 39, au efectuat controale asupra a două autocare și a unui microbuz care se deplasau pe ruta Turcia – România.

​Astfel, au fost descoperite în mijloacele de transport, peste 900 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse cosmetice și parfumuri, estimate la o valoare de peste 200.000 de lei, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, aflate în posesia a patru cetățeni români. Aceștia nu dețineau documente de proveniență și nici acordul titularilor mărcilor pentru punerea acestora în circulație.

Și pe DN38 s-au descoperit bunuri într-un ansamblu rutier

De asemenea, în data de 2 septembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 38, au efectuat un control asupra unui ansamblu rutier înmatriculat în Republica Moldova.

Și de data aceasta, au descoperit în mijlocul de transport peste 1.000 de articole de îmbrăcăminte, estimate la o valoare de aproximativ 1,6 milioane de lei, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Acestea se aflau în posesia unui cetățean român, care nu deținea documente de proveniență și nici acordul titularilor mărcilor pentru punerea acestora în circulație.

”Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, iar bunurile au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale.”, a precizat Dana Alexandra Dincă, purtător de cuvânt al Gării de Coastă.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions