Conecteaza-te cu noi

Politica

Burse mai mari pentru elevii din Năvodari. Propunerea aparține consilierilor PNL

Published

on

Burse mai mari pentru elevii din Năvodari.
În cadrul ședinței Consiliului Local Năvodari, care a avut loc joi, 31 octombrie a.c., consilierii locali ai Partidului Național Liberal au depus un amendament la ”Proiectul de Hotărâre cu privire la aprobarea cuantumului și numărului de burse școlare ce se vor acorda în anul școlar 2019-2020 în unitățile de învățământ preuniversitar”.

Propunerea PNL a fost aprobată cu majoritate de voturi.
Amendamentul propus de consilierii locali ai PNL Năvodari și adoptat constă în creșterea valorii bursei de merit de la 40 de lei la 60 de lei.
Îi felicit pe consilierii PNL din Năvodari pentru acest amendament care a trecut astăzi în ședința de Consiliu Local. Conform datelor din raportul Proiectului de Hotărâre, de această majorare a valorii bursei de merit se vor bucura un număr de 1047 de elevi din orașul Năvodari.
Educația este baza unei societăți sănătoase, de aceea Partidul Național a susținut și va susține întotdeauna educația și formarea copiilor, transmite George Niculescu, președintele PNL Năvodari, printr-un comunicat de presa remis redacției.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions