Actual
Cadrele medicale din Constanta primesc a doua doză de vaccin anti-COVID19

Actual
Se modifică scenariile! Ce elevi merg de luni la școală

Se modifică scenariile pe baza cărora elevii merg la școală fizic. În scenariul 3, în care până acum mergeau la școală doar elevii de ciclu primar și copiii de grădiniță, merg de acum înainte și elevii din anii terminali merg la școală, dar doar câte o jumătate de clasă fizic, ceilalți vor face ore online, potrivit ordinului comun al miniștrilor Sănătății și Educației consultat de Edupedu.ro. Documentul va fi publicat în Monitorul Oficial.
În continuare principalele modificări aduse de noul ordin comun, ordinului comun nr 3.235/93, cel emis în februarie pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
La articolul 2 alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(3) Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, prin raportare la prevederile art. 3, cu excepția depășirii pragului de 6 la mie unde intrarea în carantină se aplică imediat.”
Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
,, (1) Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:
Scenariul 1
Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie
Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori
Scenariul 2
a)Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
b)Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori.
Scenariul 3
a)Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar;
b)Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie, cu prezența fizică de până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale;
c)Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu
Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori dar mai mică de 6/1000 de locuitori.
Până acum, scenariul 3 prevedea că la școală merg doar elevii din clasele primare și copii de grădiniță.
Sursa: stiripesurse.ro
Comments
Actual
Masca de protecție NU mai este obligatorie la școală în două situații

Potrivit noului ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății, masca de protecție nu mai este obligatorie la școală, în timpul orelor de sport, dacă acestea sunt organizate în aer liber și nici la orele de studiu ale instrumentelor de suflat, la școlile vocaționale.
Litera b) punctul 2: „masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior. La orele de specialitate din învățământul vocațional este obligatorie purtarea măștii de protecție, cu excepția orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz este necesară asigurarea de spații individuale pentru exersare”.
Sursa: stiripesurse.ro, sursa foto: edupedu.ro
Comments
Actual
Mâine puteți urmări două demonstrații la Delfinariu

Delfinariul din Constanța vă așteaptă atât la antrenamente, cât și la demonstrații. Acestea din urmă pot fi văzute chiar mâine. Dacă antrenamentele au loc de luni până vineri, la orele 11.00 și 15.00, demonstrațiile cu delfini sunt programate sâmbătă și duminică, tot la orele 11.00 și 15.00. Se percepe o intrare de 12 lei pentru adulți și de 3 lei pentru elevi și studenți. Copiii până la 7 ani au acces gratuit.
„Vă mulțumim ca sunteți alături de noi în număr atât de mare! Vă așteptăm și mâine la demonstrațiile delfinilor la orele 11.00 și 15.00.“, se arată într-un mesaj al celor de la Delfinariu.
Sursa foto: Facebook/delfinariu
Comments
-
Politica5 zile ago
Elena Udrea, ÎNCHISOARE CU EXECUTARE în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009
-
Administratie6 zile ago
Protocol între Primăria Constanța și Garda de Mediu. Amenzi uriașe și confiscarea mașinii pentru cei care aruncă deșeurile la întâmplare
-
Actual2 zile ago
Centrele comerciale și piețele agro-alimentare din Constanța se pregătesc de controale. Prefectura anunță ample verificări
-
Politica2 săptămâni ago
Ministrul Educației dă LIBER la oferit mărțișoare și flori de 1 și 8 martie
-
Exclusiv4 săptămâni ago
EXCLUSIV. Hectare întregi din lacul Siutghiol, transformate din pix în terenuri agricole
-
Actual4 săptămâni ago
Polițiștii Gărzii de Coastă au descoperit icre, motorină și un borcan cu bani, îngropat în pământ
-
Administratie4 săptămâni ago
Consilierul local Adriana Câmpeanu, noul președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța
-
Politica5 zile ago
Chițac, despre condamnările Elenei Udrea și Ioanei Băsescu: „Am o părere de rău la ce li se întâmplă“