Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

Cafeneaua Științei – eveniment interactiv despre direcțiile noi de cercetare în domeniul medical, la Universitatea Ovidius

Published

on

universitatea ovidius

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează vineri, 23 februarie, evenimentul Cafeneaua Științei, cu tema „Noi direcții de cercetare privind stresul, reziliența și metode de comunicare în domeniul medical”.

Întâlnirea va avea loc în Amfiteatrul Facultății de Medicină din campusul universitar, Corp B (Aleea Universității nr. 1), începând cu ora 14.00. Invitați în cadrul evenimentului sunt conf. univ. dr. Cristian  Surcel și asist. univ. dr. Cristian Mirvald, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, care vor susține prezentări alături de prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță, prorector al UOC pentru Relații internaționale, studenți străini și rezidenți, și prof. univ. dr. Elena Danteș, directorul proiectului AD. AUGUSTA.

”Cafeneaua Științei este un eveniment interactiv organizat în cadrul Proiectului « Înființarea și dezvoltarea Centrului Regional Sud-Est pentru orientarea în cariera de cercetător – AD. AUGUSTA », care le oferă participanților o platformă pentru prezentarea cercetătorilor, reprezentând, totodată, un mediu propice pentru schimbul de idei, consolidarea colaborărilor și stimularea interesului tinerilor pentru cercetare.” precizează prof. univ. dr. Elena Danteș, directorul proiectului.

Manifestarea se adresează atât doctoranzilor, cât și cadrelor didactice din domeniul medical și din cel al psihologiei.

Înscrierea la Cafeneaua Științei se poate realiza până la data de 15 februarie 2024, ora 16.00.

Potrivit Biroului de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa, proiectul „Înființarea și dezvoltarea Centrului Regional Sud-Est pentru orientarea în cariera de cercetător – AD. AUGUSTA” (cod 2/16.11.2022) este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (Investiția 10. Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM – Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării).

 

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions