Conecteaza-te cu noi

Politica

Camera Deputaților: PNL și USR, moțiune simplă pe tema justiției

Published

on

PNL și USR au depus, marți, la Camera Deputaților, o moțiune simplă pe justiție, a anunțat, în plen, liderul grupului liberal, Raluca Turcan.

Moțiunea este intitulată “PSD stăpânul justiției?! Chiar așa…”.

“Prin această moțiune atragem atenția la întoarcerea la vechile metehne pesediste de pe vremea lui Adrian Năstase — Rodica Stănoiu, ceea ce dăunează intereselor României și interesului oamenilor. Vă solicităm să renunțați la politizarea justiției. Nu vă mai ocupați doar de interesele infractorilor, a celor cu probleme, iar dacă nu sunteți capabili să faceți lucrul acesta, cel puțin ministrul Justiției să plece”, a afirmat Turcan.

Biroul permanent urmează să ia o decizie în privința dezbaterii moțiunii.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions