Societate
Campanie de vaccinare. MApN pregătește imunizarea personalului eligibil pentru etapa a II-a

Societate
(FOTO) Exercițiu multinațional. Antrenament al scafandrilor militari la „Poseidon 21”

Exercițiul multinațional #Poseidon21, organizat de Forțele Navale Române și aflat în plină desfășurare în Marea Neagră, a cuprins și executarea unei secvențe de instruire interinstituțională, între Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța și scafandrii de luptă #EOD (Explosive Ordnance Disposal).
Scenariul a fost bazat pe producerea unui accident cu victime, în zona costieră a litoralului românesc, în urma căruia ar fi avut loc o explozie, iar potrivit martorilor, diferite materiale pirotehnice au fost proiectate în Marea Neagră. Conform procedurilor de apărare națională, ISU Constanța a solicitat sprijin colegilor de la Centrul de Scafandri, în vederea căutării și anihilării dispozitivelor explozive căzute în apă.
Scafandrii militari au identificat materialul periculos, după care l-au deplasat într-un loc sigur pentru a fi distrus, îndeplinind cu succes misiunea încredințată.
Precizăm că navele grupării NATO efectuează, în perioada 26 februarie – 6 martie, exercițiul „Poseidon 21”, organizat de Forțele Navale Române, primul exercițiu multinațional întrunit din anul 2021, desfășurat în Marea Neagră. Participă peste 700 de militari români și străini, care utilizează 13 nave militare, nouă aparate de zbor, o autospecială de intervenție pirotehnică și un robot subacvatic telecomandat.
Foto: Cosmin Costea, Centrul Media al Forțelor Navale
Comments
Societate
IJJ Constanța a ”scos la pensie” un câine ciobănesc german. Vreți să-l adoptați?


Comments
Societate
Au trecut 44 de ani de la cutremurul din 1977

În urmă cu 44 ani, în seara zilei de 4 martie 1977, la ora 21.22, în zona Vrancea s-a produs un puternic seism, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter (7,4 grade pe scara bazată pe moment seismic), care a afectat mai multe judeţe din România. Cutremurul a durat 55 de secunde și a fost resimțit în aproape toată regiunea balcanică. Urmările au fost devastatoare, la nivelul întregii ţări înregistându-se circa 11.300 de răniţi şi aproximativ 35.000 de locuinţe prăbuşite. Aproximativ 1.500 de oameni şi-au pierdut viaţa.
Cel mai grav afectate au fost sudul țării, capitala și estul țării, județele Teleorman, Dolj, Ilfov, Prahova, Iași, Vaslui, Buzău, Vrancea. Numeroase clădiri din Buzău, Ploiești, Craiova, Alexandria, Focșani, Iași, Bârlad, Vaslui și alte localități au suferit avarii grave.
Numai în Bucureşti s-au prăbuşit peste 33 de clădiri şi blocuri mari. A fost cel mai violent fenomen natural ce a lovit România în secolul al XX-lea, din punct de vedere al pierderilor umane. Totodată, s-a situat pe locul al patrulea în topul seismelor produse în România în ultimii 200 de ani.
Printre personalitățile care și-au pierdut viața atunci, s-au numărat Toma Caragiu, unul dintre cei mai mari actori ai scenei românești; cântăreața de muzică ușoară Doina Badea, regizorul Alexandru Bocăneț, Anatol E. Baconsky, poet, teoretician literar, prozatorul Alexandru Ivasiuc, scriitorul Mihai Gafița. Corneliu M. Popescu, cel mai apreciat traducător al operei eminesciene în limba engleză, a murit la vârsta de doar 19 ani. Alte personalități ale vremii decedate la cutremurul din 4 martie 1977 au fost: poeta Daniela Caurea; scriitorii Mihail Petroveanu, Veronica Porumbacu, Nicolae Vatamanu și Viorica Vizante; actrița Eliza Petrăchescu; pianistul și compozitorul Tudor Dumitrescu; lingvistul și istoricul literar Ioan Siadbei; mezzosoprana Mihaela Mărăcineanu; cântăreața Filofteia Lăcătușu; scenograful Liviu Popă; fizicianul Florin Ciorăscu.
Foto: Historia.ro
Comments
-
Politica2 zile ago
Elena Udrea, ÎNCHISOARE CU EXECUTARE în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009
-
Administratie3 zile ago
Protocol între Primăria Constanța și Garda de Mediu. Amenzi uriașe și confiscarea mașinii pentru cei care aruncă deșeurile la întâmplare
-
Politicao săptămână ago
Ministrul Educației dă LIBER la oferit mărțișoare și flori de 1 și 8 martie
-
Actual3 săptămâni ago
Polițiștii Gărzii de Coastă au descoperit icre, motorină și un borcan cu bani, îngropat în pământ
-
Exclusiv3 săptămâni ago
EXCLUSIV. Hectare întregi din lacul Siutghiol, transformate din pix în terenuri agricole
-
Administratie3 săptămâni ago
Consilierul local Adriana Câmpeanu, noul președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța
-
Politica4 săptămâni ago
Proiect MApN: Poliția Militară va avea drepturi asupra populației civile
-
Politica2 zile ago
Chițac, despre condamnările Elenei Udrea și Ioanei Băsescu: „Am o părere de rău la ce li se întâmplă“