Connect with us

Exclusiv

Carlos Şacalul, o piesă pe tabla de joc a serviciilor secrete

Dragoş Ionescu

Publicat

la data de

Serviciile secrete s-au dovedit pline de inspiraţie în timpul Războiului Rece, şi nu de puţine ori au apelat la romane de ficţiune pentru a construi personaje aparent reale. Este şi cazul teroristului “CARLOS”, personaj inspirat din romanul „The Day of the Jackal” – publicat în 1971 de scriitorul englez Frederick Forsyth, fost pilot al Royal Air Force. Cartea urmărește profilul şi destinul unui asasin misterios, plătit de către o organizaţie secretă să-l asasineze pe președintele Franţei, Charles de Gaulle. În 1973 această poveste a inspirat şi filmul cu acelaşi nume, o producţie anglo-franceză, pusă în operă de talentatul director austriac Fred Zinnemann.

Fiind cel mai în vârstă fiu al unui avocat miliardar columbian expatriat în Venezuela, Carlos – pe numele său real Ilici Ramirez-Sanchez – s-a înscris la una din şcolile de gherilă ale lui Fidel Castro. Alegerea s-a datorat influenţei fratelui său mai mic, la momentul respectiv lider al Partidului Comunist din Venezuela. Aceste „şcoli speciale” au funcţionat în perioada respectivă în Cuba sub coordonarea „Dirección General de Inteligencia” (securitatea cubaneză), instituţie fondată cu sprijinul serviciilor secrete cehoslovace, sub controlul direct al NKVD-ului rusesc. Aşa se face că, în vara lui 1966, la tabăra Camp Matanza de lângă Havana, Ilici a fost antrenat chiar de Generalul rus Viktor Simenov.

După această „practică” de câteva luni, Ilici părăseşte Havana cu destinaţia Marea Britanie, sub pretextul înscrierii la o universitate engleză. Doi ai mai târziu încearcă să se înscrie şi la Sorbona, dar este respins. Este acceptat în final, în 1968, coincidenţă sau nu, la universitatea moscovită „Patrice Lumumba University”, instituţie fondată de sovietici în anul 1960 în scopul „sprijinirii naţiunilor prietene.” Conform jurnaliștilor BBC, această instituţie de învăţământ era doar „un cuib notoriu pentru recrutarea comuniştilor străini în Uniunea Sovietică.”

Carlos Sacalul 100 de identitati

Este exmatriculat un an mai târziu (1969) din cauza prieteniei sale cu studentul Mohammed Boudina, liderul unui comando palestinian, care organizase mai multe proteste considerate anti-sovietice. Părăseşte astfel Moscova cu destinaţia Beirut, Liban, unde se înrolează în „Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei” – organizaţie politică şi paramilitară a arabilor palestinieni, înfiinţată în 1964, la Ierusalim. Participă, începând din primăvara lui 1970, alături de gherilele palestiniene, la luptele împotriva Regelui Hussein al Iordaniei.

Carlos devine “Şacalul” tocmai în 1973

După luptele din Iordania, revine în 1971 în Marea Britanie, unde frecventează cercurile înaltei societăţi londoneze. Un an mai târziu pune umărul la organizarea celebrului atentat sângeros din timpul jocurilor Olimpice de la Munich. Acest eveniment a rămas în istorie sub eticheta „Masacrul de la Munich” după ce organizaţia teroristă „Septembrie Negru” i-a luat ostateci şi asasinat pe membrii lotului olimpic al Israelului. Din acel moment serviciile secrete israeliene au declanşat operaţiunea „Mânia lui Dumnezeu” fiind vânaţi unul câte unul toţi teroriştii care participaseră la sângerosul atac. Şi astfel, în 1973, o echipă israeliană de mercenari îl asasinează pe Mohammed Boudina, prietenul lui Carlos din studenţie de la Moscova. Este momentul în care toate operaţiunile teroriste din Europa trec sub comanda lui Carlos finanţat de colonelul Muammar al-Gaddafi, conducătorul Libiei, prin intermediul organizaţiei teroriste „Frontul de Respingere.”

Pe linia luptei cu Israelul, în 1973, Carlos este trimis de liderii mişcării palestiniene să-l asasineze pe Edward Sieff, proprietarul lanţului Marks & Spencer. Împuşcat în faţa casei sale din Londra, Edward Sieff a supravieţuit totuşi atacului (Carlos folosind, se pare, un pistol defect). Un an mai târziu organizează un atentat cu grenadă împotriva băncii Hopoalim din Londra, după care, vânat de serviciile secrete britanice, îşi mută cartierul general la Paris (zona de acţiune a personajului principal din romanul „The Day of the Jackal”). Aici realizează trei atacuri cu bombă în centrul oraşului care au vizat un ziar israelian şi două publicaţii franceze cunoscute pentru susţinerea cauzei israeliene. Aceste atacuri sunt urmate de unul cu grenadă, lansată în restaurantul „Le Drugstore” din Paris, soldat cu 2 morţi şi zeci de răniţi. Mai departe, în Septembrie 1974, Carlos s-a ocupat de supervizarea atentatului realizat de Armata Roşie Japoneză la Ambasada Franceză din Haga, Olanda.

CIA a conspirat pentru salvarea lui Carlos

La finalul lui 1974 se petrece un eveniment mai puţin obişnuit. Aşa cum publica cotidianul „The Washington Post” pe 23 septembrie 1980 sub titlul „CIA a conspirat pentru salvarea unui terorist”, agenţia americană de informaţii s-a implicat se pare în salvarea lui Carlos:

„Prin intermediul contactelor sale pe linie de intelligence, CIA a aflat de existența unei echipe mixte de asasini, organizată de 6 state din America de Sud. Numită „Operațiunea Condor” această echipă urma să-l omoare pe Carlos. Decizia a fost luată aparent din cauza implicării lui Carlos în asasinarea colonelului Ramon Tabar – ataşatul militar al Uruguaiului din Paris, dar şi pentru alte două crime de care era suspectat, cea a ambasadorului Boliviei din Paris şi a unui oficial al statului Chile din Orientul Mijlociu. În conformitate cu documente clasificate din interiorul CIA, Carlos a scăpat după ce agenția americană a informat guvernul francez cu privire la existenţa Operaţiunii Condor, în timp ce statele aflate în spatele operaţiunii au fost rugate să-și retragă asasinii. Deci Carlos a fost cruţat datorită intervenţiei CIA” explică The Washington Post.

În legătură cu activităţile sale teroriste din Franţa, există foarte multe controverse. Presa vorbeşte despre nu mai puţin de 8 atentate puse la punct de Carlos în Paris, dar acesta a susţinut ulterior, în cadrul procesului său, că nu el le-a organizat. Cert este că, pe 27 Iunie 1975, poliţia franceză are o tentativă eşuată de-al aresta, soldată cu doi ofiţeri de poliţie omorâţi, Raymond Dous şi Jean Donatini, dar şi informatorul libanez Michel Moukharbal.  Pentru aceste crime a fost Carlos arestat mulţi ani mai târziu şi condamnat la închisoare pe viaţă.

Lovitura care l-a consacrat pe scena terorismului internaţional s-a produs câteva luni mai târziu, pe 21 Decembrie 1975, atunci când reuşeşte să-i ia ostatici pe cei 66 de membri participanţi ai conferinţei OPEC (Organization of the Petroleum Exporting Countries) din Viena. În schimbul eliberării ostaticilor, Carlos a cerut autorităţilor austriece să difuzeze un mesaj politic şi ulterior a părăsit Viena însoţit de 8 miniştri ai petrolului din diverse state producătoare de ţiţei, aterizând în Algeria câteva ore mai târziu. Aici cei 8 ostaticii au fost eliberaţi şi lăsaţi în custodia autorităţilor algeriene. În urma acestui atac au murit 3 persoane. S-a speculat că acţiunea de la sediul OPEC din Viena fusese finanţată de fostul conducător al Libiei, celebrul colonel Muammar al-Gaddafi.

Ceauşescu, Securitatea şi Carlos Şacalul

Fenomenul terorist a fost utilizat în timpul Războiului Rece ca metodă de subminare a statelor capitaliste şi mergea mână în mână cu traficul de narcotice şi armament. KGB-ul a pus în scenă o contra-revoluție globală prin acţiuni de extremă stângă sub masca „mișcărilor de eliberare naţională” precum: ETA, IRA, Prima Linea, Brigăzile Roșii din Germania şi Brigade Rosso din Italia. În vederea atingerii ţintelor propuse au fost organizate tabere de pregătire în Europa de Est, zonă aflată atunci sub dominaţie sovietică, în mod special în Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria. După același model au fost activate celule de antrenament terorist în Coreea de Nord şi în Sud-ul Yemen-ului, structuri pregătite de instructori est-germani.

Pentru că regimul de la București a refuzat să participe la această iniţiativă criminală dar şi datorită implicării lui Ceauşescu în problema palestiniană, în etapa 1984 – 1986 ţara noastră devine ţinta unor atentate teroriste revendicate aproape în totalitate de organizaţia „Abu Nidal”.  Este momentul în care, la finalul lui 1976, regimul Ceauşescu decide înfiinţarea în mare secret a U.M.0620 sau Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (U.S.L.A.).

Aflată în subordinea Ministerului de Interne, noua structură a fost specializată în prevenirea şi combaterea acţiunilor teroriste pe teritoriul naţional şi paza demnitarilor străini aflaţi la misiunile diplomatice din ţara noastră, chestiune care implica pe lângă antrenamente specifice şi latura informativă în scopul prevenirii actelor teroriste. Structura era una ultra-secretă fapt reliefat şi de unul dintre șefii de atunci ai unităţii:

„Până în decembrie 1989, U.S.L.A. nu era cunoscută de marele public. Marea majoritate a populaţiei ţării nu avea cunoştinţă despre antiteroriştii de la noi. Chiar o perioadă destul de îndelungată de la înfiinţarea unităţii, nici familiile noastre nu ştiau că suntem uslaşi. Pare de necrezut. Dar aceasta este realitatea. Ştiau doar că lucrăm în cadrul Ministerului de Interne” a explicat Filip Teodorescu, „Secretele U.S.L.A.”, Ediţie electronică,  Ed. APOLOGETICUM, 2005.

Carlos a colaborat cu Securitatea dar locuia la Budapesta…

Colaborarea lui Carlos cu Securitatea română a fost documentată după 1989, dosarul de mii de pagini fiind instrumentat ca şi cel al „revoluţiei” de fostul procuror militar Dan Voinea. În urma investigaţiilor au rezultat în mod cert anumite aspecte contradictorii: în primul rând Carlos n-a semnat nici măcar un document în ţara noastră, în timp ce, din partea Securităţii doar trei persoane au avut contact direct cu temutul terorist. Întâlnirile cu pricina n-au avut loc la Bucureşti, ci pe teritoriul Ungariei, la Budapesta şi în Cehoslovacia, la Praga. Atacul asupra sediului Radio Europa Liberă din München din 21 Februarie 1981 (comandat chipurile de regimul de la Bucureşti) n-a afectat secţia de limbă română fiind lovită de fapt secţia cehoslovacă a postului. Iar dacă ne amintim bine, Praga se afla la momentul atentatului sub „protectoratul” KGB-ului instaurat după invazia sovietică din 1968. Singura legătură palpabilă dintre acest atentat şi România este compoziţia chimică a materialul explozibil utilizat, despre care s-a constatat prin expertiză că era fabricat în ţara noastră.

Un amănunt nu trebuie totuși omis: Carlos şi serviciile secrete cehoslovache aveau legături mult mai vechi, din perioada sa de iniţiere petrecută la Camp Matanza sub coordonarea “Dirección General de Inteligencia.” În plus, ani de zile Carlos a locuit în case conspirate din Budapesta şi Germania de Est sub protecţia guvernelor acestor state. Arhivele desecretizate ale fostului serviciu secret al RDG reflectă în mod deosebit relaţiile strânse dintre Carlos şi STASI şi că acţiunile sale erau raportate direct centralei KGB de la Moscova de agenţia secretă germană.

Arestarea personajului de legendă Carlos imediat după căderea blocului comunist ne ajută să înţelegem şi mai clar sub ce umbrelă a operat Carlos pe scena terorismului internaţional. Expulzat după ’90 din Siria, Irak, Libia şi Cuba a fost prins în final în Sudan în 1994 şi predat autorităţilor franceze care l-au condamnat, în 1997, la închisoare pe viaţă. Carlos n-a avut parte de o arestare clasică fiind practic „extras” prin răpire din Sudan, trecut în mod conspirat graniţa, transportat şi aruncat în braţele justiţiei franceze. După toate probabilităţile cei de la MOSSAD s-au îngrijit de întreaga problemă.

STASI se ocupa de Carlos, Putin se ocupa de STASI

În acest context deosebit de interesant la biroul KGB din Dresden (care se ocupa de coordonarea activităţilor STASI) este trimis, în 1985, un tânăr ofiţer rus de informaţii: Numele său este Vladimir Putin, omul care după reunificarea Europei avea să conducă, din 2000, politica şi destinele Rusiei. Specializat la Moscova şi Leningrad în contraspionaj, Vladimir Putin s-a remarcat rapid la noul său post din Germania de Est. A fost avansat la gradul de locotenent colonel şi numit asistent al șefului de departament al KGB-ului din Dresden. În anul 1989 a primit chiar distincţia Medalia de Bronz din partea Republicii Democrate Germane pentru „serviciul credincios în slujba Armatei Naționale a Poporului” .

Putin STASI

Pe linie de coordonare STASI primea ordine direct de la locotenent-colonelul Vladimir Putin chestiune verificată după desecretizarea arhivelor fostelor servicii secrete ale Germaniei de Est. De exemplu, în documentul alăturat, datat 7 Septembrie 1989, ofiţerul KGB Vladimir Putin solicita STASI să monteze aparatura necesară pentru supravegherea unui post telefonic.

Putem afirma deci, fără semne de îndoială, că viitorul președinte al Federaţiei Ruse a participat nemijlocit la acţiunile KGB din inima Europei de la finalul anilor ’80. Perioda petrecută de Putin în Germania de Est fiind marcată în mod deosebit de punerea în aplicarea a planului de reunificare a Germaniei şi Europei, proiect gândit chiar de mentorul său Yuri Andropov.

Teoria că regimul de la Bucureşti este finanţatorul din umbră al teroristului Carlos Şacalul a fost urzită în laboratoarele Moscovei şi lansată, coincidenţă sau nu, la 4 ani după apariţia filmului „The Day of the Jackal.” S-a susţinut de exemplu că fostul dictator Nicolae Ceauşescu l-ar fi plătit pe Carlos în vederea asasinării defectorului Ion Mihai Pacepa. Nici azi nu avem un capăt de probă care să susţină această ipoteză, dar propaganda şi-a produs efectele scontate. Situaţia avea să se limpezească mult mai târziu, după prăbuşirea Zidului Berlinului şi desecretizarea arhivelor STASI. Toate probabilităţile indică un personaj fabricat, jucat de un actor foarte bun în carne şi oase. Carlos, fie că o recunoaște sau nu, este în sine creaţia serviciilor secrete. Așa se explică de ce, în perioada sa de  glorie pe scena terorismului internațional, Carlos a fost susţinut în acţiuni de agenţi ai STASI aflaţi sub coordonarea ofiţerilor KGB trimişi la post în RDG dar şi de americanii de la CIA. În final mai rămâne doar de stabilit cui anume a aparţinut mai mult Carlos, ruşilor sau americanilor?!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Primarul Mangaliei, proiect de concesiune fără licitație în favoarea lui Mohammad Murad. Teren limitrof plajei

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Deranj mare la Mangalia. Primarul localității vrea să concesioneze fără licitație publică un teren limitrof plajei din Olimp către o societate de turism a omului de afaceri Mohammad Murad, proprietarul lanțului Phoenicia. În acest sens, edilul a inițiat un proiect de hotărâre, care va intra mâine la vot în ședința ordinară a Consiliului Local. La mapa consilierilor au ajuns referatele specifice unei astfel de inițiative, în care funcționarii subordonați primarului și secretarul unității administrativ-teritoriale dau asigurări că proiectul este perfect legal și pe deplin oportun. Cu toate acestea, consilierii din comisia de urbanism au o altă părere, care se vede în votul exprimat la avizarea proiectului. Această structură formată din cinci membri a dat aviz nefavorabil, după ce doi consilieri au votat pentru, iar ceilalți trei s-au abținut sau au votat împotrivă.

Societatea lui Mohammad Murad, Pheonicia Expres SRL, cea care ar urma să beneficieze de acest proiect de concesionare directă, deține în stațiunea Olimp complexul hotelier Amfiteatru-Belvedere, pe care l-a cumpărat în anul 2016. Prin trei adrese oficiale, din 12 iulie 2018, 31 ianuarie 2019 și 19 martie 2019, Phoenicia Estival a cerut autorității locale din Mangalia să-i concesioneze direct două loturi de teren din vecinătatea complexului hotelier Amfiteatru – Belvedere. În primul rând, este vorba de un lot de 527 de metri pătrați, pe care se află treptele utilizate pentru coborârea din complexul hotelier spre plajă. În al doilea rând, este vorba de un lot de 2052 de metri pătrați care face corp comun cu plaja din Olimp. Potrivit actelor de urbanism din anii 2000, terenul din urmă aparține domeniului privat al Municipiului Mangalia, inventariat ca teren neproductiv limitrof plajei. O societate de evaluarea a întocmit în favoarea Pheonicia Estival un raport de evaluare a celor două suprafețe de teren, însumând 2579 mp.

Demersurile societății lui Murad au avut ecou la primarul Radu Cristian, care a emis certificat de urbanism, iar mai apoi a inițiat proiectul care va intra mâine în deliberarea Consiliului Local. De altfel, proiectul de hotărâre se referă exact la însușirea raportului de evaluare, mai sus pomenit, urmat de concesionarea directă, fără licitație publică, a terenului, la valoarea de 14.183 de euro plus TVA pe an.

Legea permite concesionarea directă, fără licitație publică, a terenurilor, doar pentru extinderea construcțiilor existente. Primarul, secretarul și funcționarii Primăriei spun, în documentele oficiale, că proiectul este perfect legal. După cum am afirmat mai sus, însă, o parte din consilierii comisiei de urbanism au avizat nefavorabil. Consilierul Neculai Tănasă, unul din membrii comisiei de urbanism, a declarat pentru Ordinea.Ro că s-a abținut de la vot ”pentru că nu este legală extinderea la proprietate peste un drum. Extindere la proprietate o faci când terenul e lipit de terenul proprietate. Dar între proprietate și terenul respectiv e o stradă care se numește Faleza Olimp. Nu poți să treci peste strada aceea. Atâta tot. Eu nu am nimic cu nimeni. Pe mine nu mă afectează cu nimic.”.

În mod bizar, existența străzii nu este menționată în certificatul de urbanism semnat de primarul Radu Cristian. Am încercat să obținem puncte de vedere de la Mohammad Murad și de la Primăria Mangalia, însă acest lucru nu a fost posibil. În situația în care cele două părți vor exprima un punct de vedere, ne angajăm să-l dăm publicității.

Download (PDF, 386KB)

P.S. În ședința de consiliu de la Mangalia se discută și alte proiecte patrimoniale, respectiv concesionarea fără licitație publică a unui teren din Neptun către Mistral Grup SRL, vânzarea unor terenuri către societatea Bia Mary SRL sau trecerea unor terenuri cu suprafață mare din domeniul public în domeniul privat al localității.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Primăria Năvodari și-a însușit terenuri de la stat de peste un miliard de euro

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Radu Mazăre, condamnat recent pentru retrocedarea ilegală a unui milion de metri pătrați de teren în Constanța și Mamaia, este copil mic pe lângă gașca infracțională a fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei. La Năvodari, primăria localității și-a însușit, nu un milion de metri pătrați de teren, ci peste trei milioane și jumătate. Mai exact este vorba de 3.648.500 de metri pătrați, cu o valoare de circulație de peste un miliard de euro. Această suprafață imensă a fost inclusă, pe etape, în proprietatea localității prin fraudă la lege. Cel puțin așa susține Ministerul Finanțelor Publice într-un înscris oficial depus la Tribunalul Constanța, în dosarul în care statul român revendică, deocamdată, zona de protecție a lacului Siutghiol.

Au dat hotărâri ca să fure statul

Procesul la care ne-am referit mai sus este unul din cele mai importante din ultima vreme. Acesta a început în anul 2018, la scurt timp după ce Curtea de Conturi a României a descoperit mai multe haiducii ale fostului primar penal Nicolae Matei. Haiducii au fost multe. Dar cea mai gravă se referă tocmai la intabularea terenurilor de stat de la Siutghiol în proprietatea localității, procedură urmată, în mare parte, de vânzarea unor suprafețe către diverse firme și persoane.

În cadrul procesului, care vizează zona de protecție a Lacului Siutghiol, Ministerul Finanțelor a invocat nelegalitatea a opt hotărâri ale Consiliului Local Năvodari inițiate de Nicolae Matei și a unei hotărâri mai vechi, din anul 2003.

Prin acestea – afirmă Ministerul Finanțelor Publice – ”domeniul public al statului român a fost inclus în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public, respectiv privat al Orașului Năvodari, prin schimbarea nelegală a regimului juridic și în absența unui act normativ translativ de proprietate”.

Domeniul statului este domeniul nostru, al tuturor

Înainte de a trece în revistă argumentele și dovezile Ministerului Finanțelor Publice, trebuie să spunem că domeniul public al statului este, în fapt, un loc deschis întregului public din România. În această categorie intră marea, plajele, falezele, lacurile naturale cu zonele lor de protecție, terenurile câștigate din mare sau din lacurile naturale, rezervațiile naturale, zonele împădurite (cu excepția celor retrocedate). În România, nu există terenuri ale nimănui. Însă aceste terenuri ale statului pentru unii par ale nimănui, pentru că sunt neîmprejmuite și lăsate libere pentru accesul publicului. Când cineva fură terenul statului, fură, de fapt, terenul nostru al tuturor.

Un furt din avutul colectiv al țării

Un astfel de teren care era al statului, adică al nostru al tuturor, a fost malul lacului Siutghiol. Între timp, malul lacului a încetat să mai fie al nostru al tuturor, ajungând să fie doar al unora, care l-au cumpărat de la găștile administrative locale, după ce acestea au cucerit proprietatea din pix.

Cum s-a întâmplat acest furt în dauna avutului colectiv al țării înțelegem din poziția exprimată de Ministerul Finanțelor Publice în cadrul procesului la care am făcut referire. Ministerul spune că administrația locală din Năvodari a adoptat hotărâri pe bandă rulantă, prin care și-a majorat progresiv inventarul cu terenurile de stat.

Un tabel ordinar în excel

Ce este acest inventar? Este un tabel făcut în excel. Un tabel ordinar, pe care îl poate desena oricine are acces la un computer. Matei și camarila lui, având acces la computer, au trecut în acest tabel și terenurile de pe malul lacului, care aparțineau de drept statului român.

Mai departe, fostul primar s-a dus cu tabelul în fața Consiliului Local Năvodari. Acolo erau în majoritate exact colegii săi de partid, mulți dintre ei tâmplari, sudori și lăcătuși lipsiți de cea mai elementară educație juridică. Normal că au aprobat inventarul, că doar nu erau să se certe cu șeful lor!

Văzând că merge treaba, Matei a repetat schema de încă 7 ori. Și așa, bucată cu bucată, tot malul lacului a fost trecut fraudulos în proprietatea localității, fără niciun drept, fără a se plăti un leu pentru aceste bunuri oricum inalienabile și fără a exista vreun act de dobândire a proprietății.

Isprava unui comunist de la Cadastru

La capătul acestui circuit fraudulos, fostul primar s-a dus la OCPI să intabuleze terenurile furate de la stat. Printr-o coincidență fericită pentru el, această instituție cheie era condusă atunci de un comunist din Năvodari. Ne-am referit aici la un fost primar comunist al localității, pe numele său Stere Sponte. Care mai era și consilier local, ridicând din degete la aceste hoții ordinare. Și care mai era și cetățean de onoare, făcut chiar de consiliul din care făcea parte.

Pe fondul acestei coincidențe nefericite, OCPI-ul a violat legea și regulamentele interne, intabulând terenurile de stat în proprietatea Orașului Năvodari, pe baza tabelului ordinar făcut în excel. Tot cu un tabel ordinar făcut în excel a pus Primăria Năvodari mâna și pe terenul Taberei de Copii, care a fost și este proprietate de stat, dată în folosința sindicatelor. Hotărârile prin care s-au furat aceste terenuri de stat nu aveau viza de legalitate a Prefecturii, care era obligatorie. Oamenii muncii de la OCPI s-au făcut că nu știu legea și au aprobat intabulările fără viză de legalitate. Niciun jurist din subordinea comunistului nu a văzut că situația era penală. Culmea, peste ani, un jurist de la această instituție avea să ajungă chiar prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Constanța, remarcându-se tocmai printr-o spălare incredibilă a răspunderii penale a fostului primar Nicolae Matei.

Linia roșie

Încă din acțiunea introductivă, statul român a spus că ar fi vorbă de o furăciune de 65.260 de metri pătrați reprezentând fâșia de protecție a lacului, plus suprafețele câștigate din lac prin îndiguire/lucrări hidrotehnice, pentru care s-a cerut măsurarea pe calea unei expertize pe fondul procesului. Ministerul a depus un plan de situație care arată limita naturală a proprietății publice, așa cum era încă din 1978, și cât a dat iama Primăria Năvodari în terenul statului.

În planul de situație de mai sus, linia albastră reprezintă conturul proprietății de stat încă din anul 1978. Linia roșie reprezintă conturul actual al lacului. Zona dintre cele două linii a fost asanată în timp. Prin asanare, s-a schimbat înfățișarea terenului, care apare acum ca uscat, deși înainte era acoperit de apă, mlaștină și stuf. Însă e limpede că vorbim de același teren cu aceleași coordonate cadastrale. Asanarea, îndiguirea sau consolidarea unei suprafețe din cuveta unui lac natural nu schimbă regimul proprietății asupra terenului. Așa scrie, negru pe alb, în lege, și așa este cât se poate de logic. Până la urmă, dacă ai o groapă pe un teren și o astupi cu pământ, nu înseamnă că s-a creat un teren nou. E același teren, care înainte avea groapă, iar acum nu mai are groapă. În consecință, tot acest teren, pe care înainte băltea lacul, iar acum nu mai băltește, pentru că s-a asanat, este tot al statului, chiar dacă Primăria Năvodari l-a acaparat în timp și l-a vândut unor șmecheri.

Toate furăciunile de terenuri la un loc: peste un miliard de euro

Fenomenul furtului de terenuri de la stat are dimensiuni de-a dreptul colosale. Astfel, Ministerul atrage atenția că UAT Năvodari avea în proprietate, la nivelul anilor 90 o suprafață de 6.912,15 hectare. La 31 decembrie 2016, așa cum a constat Curtea de Conturi, această proprietate s-a majorat la 7.277 de hectare. Vorbim de o diferență de 364,85 de hectare, în mare parte acaparată prin fraudă la lege. 364,85 de hectare înseamnă 3.648.500 de metri pătrați. Terenul are o valoare de circulație de peste un miliard de euro.

Avocata lui Matei se încurcă în minciuni

La termenul de judecată la care s-au luat în discuție aceste date ale problemei, avocata Primăriei Năvodari, care l-a reprezentat în numeroase procese chiar pe fostul primar Nicolae Matei, a încercat din răsputeri să pună capac excepției de nelegalitate în privința hotărârilor de inventariere abuzivă. În primul rând, aceasta a cerut administrarea unei expertize tehnice pentru lămurirea excepției, expertiză care oricum s-a cerut de către Minister și s-a aprobat deja pe fondul cauzei. În al doilea rând, a cerut instanței să nu țină cont de o notă pe care a depus-o, într-un alt dosar, în care Primăria Năvodari contestă raportul Curții de Conturi de la care a pornit întreaga situație. În acel dosar, Primăria a recunoscut că zona de protecție a lacului, adică terenul statului, se suprapune peste proprietatea Orașului Năvodari. În procesul de față, în care statul își revendică terenul furat de Primărie, avocata n-a mai vrut să recunoască nicio suprapunere și a cerut vehement să nu se țină cont de recunoașterea anterioară. Sunt dosare diferite și notele dintr-un dosar nu pot fi folosite în alt dosar – a motivat avocata. Păi sigur că da, e o chestie normală și avocățească să-i spui unui judecător că zăpada e albă, iar altuia că e neagră. Că doar sunt judecători diferiți. Instanța a rămas în pronunțare în privința ilegalității hotărârilor de inventariere. Procesul va continua indiferent de ce soluție va fi adoptată relativ la execepția de nelegalitate.

Ultima frontieră

Menționăm că am participat în rândul publicului interesat la toate termenele acestui proces și vom continua să o facem și pe viitor, deoarece tunurile imobiliare ale fostului primar au fost date în dauna statului, adică a noastră a tuturor. Cumva trebuie să se spargă și acest puroi, chiar dacă mai există încă organe ale statului, în speță parchetele locale, care au lungit cu anii și au mușamalizat o parte din furturile găștilor administrative de la Năvodari.

Din perspectiva noastră este revoltător, de pildă, faptul că hotărârea de Consiliu din 2011, prin care gașca fostului primar a inventariat terenul de stat de sub Tabăra de Copii, a fost anulată abia în 2018. Situația nu este restabilită nici acum, existând presiuni incredibile pentru a nu se vedea exact circuitele de înstrăinare a terenurilor către așa-ziși ”cumpărători de bună credință”. Furturile de la Siutghiol, care completează acest tablou de tip mafiot, au fost semnalate de ani de zile parchetelor locale. Dosarele zac. Tocmai de aceea vă vom ține la curent cu evoluția dosarului civil, pentru că, la fel ca la tabără, aici a rămas ultima frontieră pe care statul își poate apăra interesele lui și ale noastre ale tuturor. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Experții judiciari au Dumnezeul lor. Abuz cu consecințe deosebit de grave – doi ani cu suspendare

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Experții judiciari au un rol cheie în înfăptuirea actului de justiție. Opinia lor, materializată sub forma raportului de expertiză, este considerată rezultatul obiectiv al unei cercetări științifice. Din acest motiv, în 95% din procesele din România, opinia expertului conduce la stabilirea adevărului judiciar. Se întâmplă așa, uneori, chiar și când opinia în cauză este total neștiințifică și falsă cu totul.

Am scris în repetate rânduri în Ordinea.Ro despre doi experți judiciari implicați în atestarea unor împrejurări false. Expertizele lor au condus la pronunțarea unor hotărâri judecătorești care încalcă în mod vădit legea. I-am numit aici pe Florin Dumitrescu și pe Tudorel Vizireanu. Într-un stat cu o justiție funcțională, cei doi ar fi ajuns de mult la închisoare, iar soluțiile denaturate de prestațiile lor aiuritoare ar fi fost îndreptate ca o consecință a supremației dreptului. În justiția nu tocmai funcțională din România, nu li s-a întâmplat aproape nimic. Cu chiu cu vai, Dumitrescu și-a luat în februarie anul acesta o condamnare, cam în bătaie de joc, la numai doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Vorbim de consecințe în valoare de peste 20 de milioane de euro, sancționate mai blând decât o înșelăciune de doi lei. Celălalt artist în opinii aiuritoare, Tudorel Vizireanu, a scăpat basma curată, fără să i se atingă un fir de păr, după un abuz cu consecințe tot de vreo 20 milioane de euro. Se pare că experții judiciari au un Dumnezeu al lor, care îi protejează de o răspundere reală.

Cazul Vizireanu

Tudorel Vizireanu este brăilean. Cu toate acestea, în anul 2007, s-a insinuat la Constanța, ca expert neutru numit într-un proces de fond funciar coordonat de una din cele mai controversate judecătoare din Constanța. Am numit-o mai sus pe Corina Eugenia Jianu, actualmente exclusă din magistratură și inculpată pentru că vindea pe șpagă hotărâri judecătorești în avantajul găștii infracționale a fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei. Procesul în care a fost  adus Vizireanu ca expert se judeca între două bătrâne reprezentate de avocatul Ionel Hașotti și comisiile de fond funciar de la nivelul Primăriei Lumina și Prefecturii Constanța. Bătrânele revendicau un teren de 20 de hectare din localitatea Sibioara, comuna Lumina, care ar fi aparținut bunicului lor înainte de venirea comuniștilor. Ele nu aveau acte ulterioare anului 1945 și nici martori pe cele patru laturi ale proprietății. Cu alte cuvinte, nu aveau dovezile cerute de lege. Încălcând legea, Jianu le-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare. Mai departe, aceasta l-a numit pe expertul din Brăila, Tudorel Vizireanu, să verifice dacă amplasamentul solicitat de bătrâne, în baza unei hărți din 1894, ar fi liber în vederea retrocedării.

Cariera Sibioara, retrocedată în ipoteza falsă a expertului că ar fi teren liber

Vizireanu a făcut expertiza pe baza hărții datând din secolul al XIX-lea (vezi aici raportul mincinos). Acesta nu și-a făcut un minim scrupul profesional să ceară detalii de la Oficiul de Cadastru despre regimul și coordonatele terenurilor din zonă. După ce a mâzgălit amplasamentul copiat din harta seculară, brăileanul a consemnat că terenul în litigiu ar fi liber și tocmai bun de retrocedat. În realitate, terenul era ocupat de o carieră de piatră a societății Somaco Construct SRL Constanța, fiind interzisă retrocedarea sa prin lege (articolul 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000). Compania minieră fusese cumpărată cu patru milioane de euro în anul 2005 de antreprenorul constănțean Grigore Comănescu. Vorbim aici de cea mai bună carieră de piatră din Dobrogea. Valoarea ei actualizată ajunge acum la 20 de milioane de euro.

Pe baza falsului epocal al lui Vizireanu, în cele din urmă cariera a fost retrocedată prin fraudă la lege. Avocatul bătrânelor, marele specialist în retrocedări bizare, Ionel Hașotti, a declarat în fața instanței de judecată că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră” pe terenul revendicat. Desigur, dovada nu exista, deoarece expertul, care trebuia să ceară date de la Cadastru și de la Agenția Națională de Resurse Minerale, n-a cerut nimic. Fiind din Brăila, nici nu auzise de cariera de care în Dobrogea știe cam toată lumea. Compania minieră nu a fost citată în proces, că pe atunci se purtau astfel de golănii ordinare.   

După ani de judecată în civil, compania minieră țepuită prin această manevră ticăloasă a înțeles să formuleze o plângere penală împotriva făptașilor. Un procuror care nu s-a remarcat cu absolut nimic până acum a clasat dosarul penal. Relativ la expert, procurorul a considerat că fapta acestuia poate fi încadrată la fals intelectual, care era deja prescris la momentul sesizării. Slujbașul Ministerului Public nu a abordat situația din perspectiva abuzului în serviciu cu consecințe deosebit de grave și nici nu s-a simțit dator să ceară judecătorului să anuleze raportul rezultat dintr-o infracțiune chiar și prescrisă.  

Cazul Dumitrescu

Celălalt expert la care ne-am referit mai sus s-a evidențiat printr-o potlogărie similară. Vorbim de două procese judecate tot de controversata Eugenia Corina Jianu, prin care s-a retrocedat ilegal un teren de 19 hectare pe malul lacului Siutghiol, vizavi de complexul comercial Tom-Carrefour din Constanța. Un teren cu un potențial imobiliar uriaș, evaluat în anul 2011 la peste 20 de milioane de euro! Beneficiara ilegalităților din acest caz se numește Zoea Rădulescu. Aceasta este o apropiată a fostului președinte al României, Emil Constantinescu, iar în perioada țărănistă a deținut o funcție importantă în Guvern.

Zoea Rădulescu s-a născut în comuna Mihail Kogălniceanu. Părinții ei au avut în localitate, pe drumul Cogealacului, două bucăți de teren, care însumau 19 hectare. Această suprafață a fost confiscată de stat în vederea cooperativizării, ulterior anului 1945. După revoluție, femeia avea dreptul teoretic de a primi cele 19 hectare de teren de la stat. Numai că toată zona agricolă de la Mihail Kogălniceanu până la Constanța era înglobată într-o societate de stat, Ceres SA, constituită pe structura unui fost IAS comunist. Terenurile lucrate de fostele IAS-uri au fost exceptate de la retrocedare, conform prevederilor inițiale ale Legii 18/1991 a fondului funciar. Ca urmare, persoanele îndreptățite la restituirea terenurilor au primit acțiuni. Exact în această situație se afla și Zoea Rădulescu.

După 1996, politica de protejare a fostelor IAS-uri a fost desființată de regimul de dreapta al președintelui Emil Constantinescu.  Astfel, acționarii au fost transformați în ”locatori”, iar din 1998 li s-a deschis drumul spre retrocedarea terenurilor. Ca urmare a acestei reforme, fostele IAS-uri au predat terenurile către comisiile locale de fond funciar, care le-au restituit persoanelor îndreptățite. La începutul acestei evoluții, mai exact în 1998, Zoea Rădulescu a obținut o adresă de la Ceres SA, în care societatea își exprima, fără niciun drept și fără nicio valoare, acordul ca femeia să primească teren în sola A 510 din Constanța, pe malul lacului Siutghiol, vizavi de actualul centru comercial Tom-Carrefour. Terenul era inclus încă din 1997 în intravilanul municipiului Constanța, însă avea funcțiune agricolă. Reamintim că moștenirea femeii se afla în Mihail Kogălniceanu, într-o tarla pe drumul Cogealacului.

Manevra nu a produs efecte din prima. Astfel, în anul 2000, Zoea Rădulescu a primit un teren în comuna ei natală, într-o solă care purta, în mod bizar, tot indicativul A 510, ca și aceea de la Siutghiol, din intravilanul Constanței. Mai mult, primarul localității a omis să menționeze în acte vecinătățile exacte ale amplasamentului. Pe fondul acestor bizarerii, Zoea Rădulescu s-a adresat justiției. Vorbim aici de două procese judecate deopotrivă de controversata Corina Eugenia Jianu. În 2008, fosta judecătoare a anulat titlurile de proprietate ale constănțenilor (vezi aici hotararea judecătorească). Apoi, în 2010, în al doilea proces, a obligat Comisia Locală Constanța să emită titlu de proprietate pentru Zoea Rădulescu asupra terenului extrem de valoros de pe malul lacului Siutghiol (vezi aici a doua hotărâre judecătorească). În acest fel, amplasamentul la care era îndreptățită Zoea a fost mutat de la Kogălniceanu la Constanța.

În ambele procese, un rol decisiv l-a avut un raport întocmit de expertul Florin Dumitrescu. Acesta a atestat enormitatea că terenul primit de Zoea Rădulescu de la Comisia Locală din Kogălniceanu era același cu terenul din Constanța, de pe malul lacului Siutghiol, de vizavi de Carrefour. Fără abuzul lui Dumitrescu, nici măcar controversata Jianu nu ar fi avut cum să-și ambaleze propriul abuz.

Doi ani de închisoare cu suspendare

În 2016, Florin Dumitrescu a fost trimis în judecată de Parchetul Curții de Apel Constanța. Fapta sa, perfect similară cu aceea comisă de expertul din cazul retrocedării ilegale a carierei Sibioara, nu a fost încadrată la fals intelectual, cum s-a mușamalizat în cazul Sibioara, ci direct la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Pe 20 februarie 2019, Dumitrescu a fost condamnat, cam în bătaie de joc, la doi ani de închisoare cu suspendare. Înscrisul rezultat din infracțiune a fost anulat de instanță. La fel și efectele sale. Nemulțumit de pedeapsa extrem de blândă, expertul a declarat apel. Dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, care a stabilit un prim termen în calea de atac pe 23 mai 2019. Cu ceva șanse, Dumitrescu ar putea să scape de condamnare. Așa cum spuneam, experții judiciari au Dumnezeul lor, care face minuni și-i ferește de răspunderea penală.

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă

Procurorul care a rezolvat acest caz nu s-a atins de fosta judecătoare Eugenia Corina Jianu, neavând competențe după calitatea persoanei. Pe de altă parte, același procuror a instrumentat în aceeași perioadă și un dosar referitor la retrocedarea de la Sibioara, însă acolo nu a avut interesul să vadă fapta expertului. Diferența de conduită a procurorului în cele două cazuri este de tipul ”pentru unii mumă, pentru alții ciumă”. E lăudabil că pentru necazul persoanei fizice Gigi Alexa s-a găsit soluția de a se desființa raportul fals și mincinos. Însă este strigător la cer că un alt raport, la fel de fals și mincinos, a fost trecut cu vederea în cazul carierei de la Sibioara. Or, la carieră, nu vorbim de o persoană fizică, ci de un grup de firme, Somaco Construct – Comprest Util, cu peste 500 de salariați, persoane fizice. Cu ăștia ce facem, domnilor procurori? Îi lăsăm pradă infractorilor cu gulere albe?

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: