Conecteaza-te cu noi

Politica

Carmen Dan și Raed Arafat, audiați în Parlament pentru violențele din 10 august

Published

on

Ministrul de Interne, Carmen Dan, reprezentanții Jandarmeriei, dar și secretarul de stat, Raed Arafat, au venit la Comisia de Apărare din Parlament pentru a fi audiați în legătură cu violențele din 10 august, din Piața Victoriei.

Solicitarea liberalilor de a o invita pe Carmen Dan la Comisia de apărare a Camerei Deputaților a fost făcut încă de săptămâna trecută, însă ședința de atunci a forului legislativ nu a mai avut loc din lipsă de cvorum.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunțat duminică faptul că, în urma violențelor de la mitingul din 10 august, au fost deschise 21 de dosare penale, dintre care trei cu autor necunoscut. Carmen Dan a anunțat că sunt cercetate 20 persoane, dintre care trei au fost arestate și două sunt sub control judiciar. Aceasta a precizat că nu a primit nicio invitație, însă este dispusă să participe.

“Astăzi (duminică, 19 august – n.r.) mi-a fost prezentat raportul privind evenimentele din data de 10 august, pe care l-am solicitat tuturor strcuturilor ministerului. Vreau să fie foarte clar de la bun început, acest raport nu are rolul de a stabili vinovății. Noi nu suntem o instanță de judecată. Încep prin a prezenta scuzele mele tuturor acelora care au avut de suferit, fie civili, fie jandarmi militari.Nu am nicio ezitare să prezint acest raport comisiilor de apărare din Parlament sau în CSAT. Dacă s-a vorbit zilele acestea despre convocarea mea la Comisia de apărare a Camerei Deputaților, vă spun că nu am primit nicio invitație până în prezent, dar sunt dispusă să particip”, a declarat, duminică, ministrul de Interne, într-o declarație de presă susținută la sediul MAI.

Carmen Dan a precizat că au fost deschise nu mai puțin de 21 de dosare penale până în acest moment.

Advertisement

“Au fost deschise 21 de dosare penale. Sunt cercetate 20 de persoane. Trei au fost arestate, iar două puse sub control judiciar. Poliția și Jandarmeria vă asigur că au lucrat în toate aceste zile pentru identificarea persoanelor violente, însă au avut la dispoziție doar două zile. Luni vom merge la Parchet cu alte informații și date obținute în aceste zile. Este vorba de aproximativ doi terabiți de filmări”, a completat Dan conform stiripesurse.ro.

Acesta a mai anunțat că la nivelul ministerului a fost declanșată o verificare internă, în urma căreia au fost identificate 5 fapte de comitere a unor abuzuri împotriva unor persoane care nu au comis violențe. Carmen Dan a anunțat că toate datele obținute vor fi transmise Parchetului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions