Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Societate

CAS Constanța deschide o nouă sesiune de contractare pentru asistența medicală primară în localitățile cu deficit de medici de familie

Published

on

medic de familie

CAS Constanța a deschis o nouă sesiune de contractare pentru asistența medicală primară, cu scopul de a veni în sprijinul populației din localitățile cu deficit de medici de familie.

Această inițiativă este parte a unui efort constant de a asigura accesul la servicii medicale primare pentru toți cetățenii județului, în special pentru cei din mediul rural, unde lipsa medicilor de familie le afectează accesul la asistență medicală. Este a șasea sesiune de contractare din acest an pentru medicina de familie.

Nu este acoperit necesarul de medici de familie

În județul Constanța, sunt încheiate  343 de contracte pentru furnizarea de asistență medicală primară, cu 365 de medici, însă nu este acoperit necesarul.  În prezent, există un deficit de 31 de medici de familie, dintre care 24 sunt necesari în mediul rural și 7 în mediul urban (conform listei atașate).

Pentru a rezolva această problemă cu care se confruntă toate județele, legislația oferă posibilitatea medicilor nou veniți în localitate, de a încheia cu instituția noastră convenții de furnizare de servicii medicale,  pentru o perioadă de 6 luni, perioadă în care aceștia își pot întocmi lista proprie de pacienți.

Precizăm că în urma sesiunilor de contractare anterioare, din cele 343 de contracte de furnizare, 9 sunt astfel de convenții. Se consideră medic nou venit în localitate, medicul de familie care nu a avut niciun contract încheiat cu casa de asigurări de sănătate.

Beneficii oferite medicilor de familie

Pentru a stimula medicii de familie să se stabilească în localitățile deficitare, convențiile oferă următoarele beneficii:

o             Medicii beneficiază de un venit lunar bazat pe plata per capita, precum și de o sumă suplimentară pentru cheltuieli de administrare și funcționare a cabinetului, pentru o perioadă de 6 luni

o             Această schemă de sprijin oferă o siguranță financiară medicilor în perioada inițială, încurajându-i să se stabilească și să dezvolte relații de lungă durată cu comunitățile locale.

o             De asemenea, dacă medicul alege să activeze în mediul rural venitul lunar este majorat cu 50% față de cel stabilit pentru mediul urban. În localitățile fără niciun medic de familie, venitul poate fi majorat cu 100%.

În conformitate cu HG nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii si a Contractului-cadru care reglementeaza condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și  Ordinul MS/CNAS nr. 1857/441/2023 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru, Casa de Asigurări de Sănătate Constanța a stabilit următorul calendar pentru încheierea contractelor de furnizare de servicii medicale în asistență medicală primară pentru localități deficitare: 

 Perioada de transmitere a cererilor însoțite de documente conform opisului: ◊ 19.08.2026

Perioada de evaluare și verificare a documentelor: ◊ 20.08.2026

Data afișării furnizorilor respinși:  21.08.2026, ora 12.00

Data depunerii contestațiilor: ◊ 24.08.2026, ora 12.00

Data afișării soluționării contestațiilor și a afișării listei finale cu furnizorii admiși la contractare: ◊ 25.08.2026,  ora 12.00

Perioada de întocmire și semnare a contractelor:  ◊ 26.08.2026 – 31.08.2026

Data limită de finalizare a procesului de contractare: ◊ 31.08.2026

Precizări din partea CAS Constanța

Precizăm că opis-urile cuprinzând documentele necesare încheierii contractelor se regăsesc pe pagina web a instiuției https://cas.cnas.ro/casct/informatii-furnizori/contractare/, precum și la sediul instituției noastre.

Documentele necesare încheierii contractelor, se transmit numai în format electronic la adresa de e-mail medfam@casct.ro, documente asumate fiecare în parte prin semnătura electronică extinsă a reprezentantului legal al furnizorului. Reprezentantul legal al furnizorului răspunde de realitatea și exactitatea documentelor necesare încheierii contractelor.

În acord cu dezideratul CNAS, CAS Constanța este dedicată asigurării accesului echitabil la servicii medicale pentru toți locuitorii județului, de aceea, deschidem perioade de contractare în acord cu legislația, de fiecare dată când necesitatea o impune.

Atașată prezentului comunicat găsiți și situația cu localitățile cu număr deficitar de medici de familie, precum și localitățile cu excedent.

Download (PDF, 78KB)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions