Conecteaza-te cu noi

Administratie

Cazinoul din Constanța, predat oficial constructorului pentru restaurare

Published

on

Astăzi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, în prezenţa ministrului Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, amplasamentul Cazinoului din Constanța a fost predat oficial constructorului, în vederea consolidării și restaurării.

„Încă de la semnarea contractului, am promis că voi urmări îndeaproape lucrările la acest obiectiv pentru că este un simbol al litoralului și al României. Constructorul are 3 luni la dispoziție pentru proiectare și îl asigur că, din partea ministerului pe care îl conduc, are toată susținerea astfel încât să nu fie întârzieri în derularea lucrărilor”, a precizat ministrul Ion Ștefan.

Contractul pentru consolidarea și restaurarea Cazinoului din Constanța a fost semnat pe 20 decembrie 2019, cu asocierea AEDIFICIA CARPATI SA & SC REMON PROIECT SRL & SC PROFESIONAL CONSTRUCT PROIECTARE SRL & SC TEHNOINSTAL SRL (declarată câștigătoare în urma finalizării procedurii de achiziție publică). Valoarea contractului este de 56.627.697,09 lei cu TVA, iar durata de realizare a investiției – de 30 luni (din care 3 luni dedicate activității de proiectare).

„Exemplul Cazinoului poate fi un motiv solid pentru a face modificări importante în legislația privind achizițiile publice, pentru ca situații precum întârzierea proiectului timp de 7 ani, așa cum s-a întâmplat aici, să nu se mai repete, iar obiectivele importante din această țară să poată fi reabilitate de urgență și puse în valoare pentru turiştii români şi străini”, a declarat Ion Ștefan.

Conform contractului, vor fi demarate lucrări de consolidare și restaurare ale clădirii principale (S+P+1E+M, pod parțial și rampă de acces către subsol), dar și a zonelor exterioare (reabilitare platformă terasă, rețele utilități, zid de apărare și balustradă).

După finalizarea lucrărilor, Cazinoul va fi redat circuitului public, redevenind un centru cultural și de divertisment care va putea găzdui evenimente culturale, simpozioane, expoziții etc., astfel fiind pusă în valoare cea mai importantă clădire publică realizată în stil Art Nouveau în țara noastră, spun cei de la Ministerul Lucrărilor Publice.

Advertisement

„Cazinoul din Constanța este un obiectiv important, pentru care autoritățile locale și centrale au încercat încă din anul 2012 să găsească fondurile și soluțiile necesare pentru reabilitarea și consolidarea acestuia. La nivelul CNI, în perioada 2012 – 2018, au fost derulate 3 proceduri de achiziție publică privind reabilitarea acestui obiectiv de investiții. Principalele motive ale anulării procedurilor demarate de-a lungul timpului de către CNI au fost reprezentate tocmai de lipsa unor operatori economici capabili să îndeplinească toate condițiile impuse de caietele de sarcini. Astfel, după aproape 8 ani de zile și nu mai puțin de 4 proceduri de achiziție publică, Cazinoul din Constanța are o șansă reală de a-și recăpăta măreția de altădată. Finanțarea obiectivului de investiții va fi asigurată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și se realizează prin Compania Națională de Investiții, în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, în conformitate cu prevederile OG 25/2001 cu modificările și completările ulterioare.“, mai arată sursa citată.

La evenimentul de astăzi a luat parte și deputatul Bogdan Huțucă, președintele Organizației Județene Constanța a PNL. Acesta a spus că a avut onoarea de a-l primi la Constanța, alături de prefectul George Niculescu, pe ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Ddministrației, Ion Ștefan.
„Împreună ne-am întâlnit cu proiectanții și constructorul care vor realiza reabilitarea clădirii Cazinoului, ministrul preluând astfel în mod oficial amplasamentul în vederea consolidării și restaurării. Guvernul a alocat toate sumele de bani necesare realizării acestei investiții și se va asigura că simbolul Constanței va fi redat orașului la strălucirea și frumusețea de altă dată. Nu am să înțeleg niciodată cum o asemenea clădire monument istoric a putut fi lăsată aproape un deceniu în paragină și uitare, la fel cum nu am să-i cred niciodată pe cei care au plâns soarta Cazinoului doar în campaniile electorale. Dovada că se poate, după atâta guvernări și administrații locale PSD, Guvernul Orban a deblocat proiectul, a asigurat întreaga finanțare și a semnat contractul de reabilitare în doar câteva luni. Singura sarcină a Primăriei și a primarului rămâne să nu pună bețe în roate proiectului și să elibereze autorizația de construire pentru reabilitarea clădirii Cazinoului cât mai repede.“, a declarat Huțucă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions