Conecteaza-te cu noi

Actual

Ce au făcut copiii înscriși în programul ”Școala Altfel la Aeroport”

Published

on

În această săptămână, aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu devine școală  pentru aproximativ 4000 de elevi din județele Constanța și Galați (sunt elevi din Constanța, Medgidia, Valu lui Traian, Galați etc). În cadrul programului ”Școala Altfel la Aeroport”, începând de ieri și până vineri inclusiv vor participa copii de la grădinițe, școli  generale și elevi până la clasele a IX-a de liceu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al aeroportului, Elena Vîță, la evenimentul de azi (ca de altfel pe parcursul întregii săptămâni) au participat militari români, americani și englezi, iar elevii s-au bucurat din plin de prezența lor. Și asta pentru li s-au prezentat elicoptere Puma, MIG-uri 21, Eurofighter Typhoon, aparținând aviației Regale Britanice și  au putut urca la bordul lor.

De asemenea, au avut posibilitatea de a urmări decolarea și aterizarea avioanelor, au interacționat cu militarii, care le-au explicat ce este cu echipamentele de deservire la sol precum și cu alte mijloace tehnice inedite. Copiii s-au bucurat să poată face o mulțime de poze.

Nu au lipsit nici micii karatiști veniți în vizită.  Ei au fost nu doar vizitatori, ci și protagniști ai unui spectacol inedit de karate kyokushin. Pentru toții copiii care au ajuns în vizită a fost, cu siguranță, o experiență unică.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions