Conecteaza-te cu noi

Actual

Ce măsuri va lua Ministerul de Interne după accidentul în care o fetiță a fost omorâtă de un polițist

Published

on

Astăzi, 17 ianuarie, ministrul de Interne, Lucian Bode, și-a cerut scuze familiei fetiței decedate pe trecerea de pietoni, după ce a fost accidentată de o mașină a poliției. El a precizat că vor fi luate măsuri la nivelul instituției pe care o conduce.

”Dincolo de funcția ministerială sunt tatăl unei fetițe de vârstă apropiată cu Raisa. Iar sentimentul pe care îl simt este unul cutremurător. Știu că orice am spune, orice am face, nu o putem aduce pe Raisa înapoi. Vorbim despre o faptă ireparabilă.”, a spus ministrul de Interne,

Acesta a transmis condoleanțe familiei Raisei și însănătoșire grabnică Mariei, cealaltă fetiță rănită în accident.

Polițistul a fost pus la dispoziția Poliției Capitalei. Acesta se afla în misiuni polițienești la solicitarea Serviciului de evidență a populaței dar nu executa o misiune de urgență, mai precis verifica la domiciliu mai multe persoane.

Advertisement

Conducerea de regim prioritar, respectiv persoana care conduce o mașină a poliței are obligația să circule cu prudență și este scutit doar de partea contravențională, nu și de răspunderea penală.

”Verificarea cu piciorul a trupului fetiței de către polițist este foarte șocantă pentru mine. Procurorul are dosarul în cercetare. Sunt martori audiați. Am văzut o înregistrare din care rezulta că polițistul s-a coordonat  cu dispecerii pentru a așeza corpul pe partea stângă, pentru a-i da primul ajutor, și ar arăta că fetița se afla poziționată pe partea stângă. Salvarea a venit în mai puțin de 8 minute de la apel. Polițistul ar fi întors corpul fetiței pe partea stângă. Dar mă feresc să mă transform în comentator, încerc să dispun măsuri, în limita competențelor legale pe care le am.”, a explicat Bode.

De asemenea, ministrul a anunțat ce măsuri va lua în instituția pe care o conduce.

”Am decis să reanalizăm, la nivelul MI, procesul de recrutare din surse externe, pe cât de necesar, pe atât de riscant în unele situații. Suntem obligați să recrutăm din surse extrene pentru a acoperi aproape 30.000 de funcții. Vom pune accent, în continuare, pe recrutarea de specaliști din surse externe. Este necesar să creștem cifra de școlarizare, cea mai mare din ultimii 5-6 ani, în 2021. Dincolo de pregătirea din școală, este extrem de important procesul de pregătire continuă la toate structurile. (…) Fac un apel la întreaga clasă politică să ne susțină în Parlament pentru a moderniza legislața rutieră, responsabilități, sancțiuni și termene”., a spus ministrul.

”Aşa cum ştiţi, în 2021, am demarat un amplu proces de reformă la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Voi continua să fac tot ceea ce îmi stă în putinţă pentru profesionalizarea, pentru responsabilizarea şi pentru modernizarea tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Am dispus şefului Poliţiei Române să realizeze de urgenţă o evaluare managerială la nivelul fiecărui Inspectorat judeţean de poliţie.”, a menționat Lucian Bode.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions