Conecteaza-te cu noi

Societate

Ce s-a întâmplat la Delfinariu în 2018

Published

on

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii a rămas, și în 2018, una din cele mai atractive destinații de petrecere a timpului liber din Constanța. Turiști sau constănțeni, vizitatorii au avut spectacole pe cinste, delfinii dar și leii de mare californieni aduși anul acesta la CMSN s-au dovedit a fi cele mai bune gazde. De aici și încasările record ale instituției. De altfel, Consiliul Județean Constanța a adoptat o rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli pentru instituția subordonată – Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Inițiativa este una rarisimă, având în vedere că rectificarea este pe minus, iar nu pe plus așa cum se întâmplă de regulă. Cu alte cuvinte, CMSN nu a cerut bani suplimentari pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare și a investițiilor, ci a returnat Consiliului o parte din fondurile primite anterior. Situația a devenit posibilă ca urmare a încasărilor foarte bune realizate de la începutul acestui an, ceea ce arată, fără dubiu, că directorul instituției, dr. Adrian Bîlbă, și-a făcut treaba ca la carte.

Anul acesta, CMSN a adus reprezentații permanente cu lei de mare, a făcut amenajări peisagistice – în speță un parc nou, a asigurat diverse și foarte necesare dotări și a introdus sisteme informatice care permit, pe de o parte, vânzarea de bilete on-line, precum și accesul mult mai facil cu scannere de coduri de bare.

Povestea de succes a leilor de mare de la Delfinariu

În ani trecuți, Delfinariul din Constanța a încercat să își diversifice oferta cu reprezentații ale leilor de mare. Exemplarele achiziționate atunci aparțineau unei specii care viețuiește pe coastele puțin populate ale Patagoniei. Din acest motiv, exemplarele în cauză erau mai timide și mai puțin receptive față de vizitatori.

Advertisement

Anul acesta, conducerea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii a găsit un parteneriat care a făcut posibilă aducerea la Constanța a trei lei de mare dintr-o specie care viețuiește în Oceanul Pacific, pe coastele intens populate ale Californiei. Vorbim în acest caz de un mascul și două femele, animale foarte inteligente, jucăușe și iubitoare de copii. Pe numele lor: Inuk, Sam și Kali. Toți trei s-au născut în captivitate, masculul la Nurenberg, în Germania, iar femelele la o grădină zoologică din Franța. Masculul are 9 ani, iar femelele, 5 ani. Mamiferele au venit la Constanța deja antrenate și au o experiență solidă în interacțiunea cu publicul.

Conducerea CMSN consideră că prezența leilor de mare la Constanța reprezintă și o temă de meditație față de poluarea cu deșeuri plastice a mărilor și oceanelor.

“Leii de mare sunt o noutate și o atracție: oamenii sunt foarte bucuroși și mulțumiți când pleacă de-acolo. Ei adaugă elementul de “fun”, de distracție – o educație distractivă. Vizitatorii râd și se bucură,  prezentarea este interactivă și se înțelege că trebuie să facem ceva cu poluarea și  cu plasticul. Plasticul face rău planetei. Planeta asta a suportat destule, multe: căldură, frig, dar cu pasticul nu s-a mai întâlnit și sperăm să găsim noi o soluție să nu se întâlnească în continuare, fiindcă avem un Everest în plus pe această planetă, din plastic. Un Everest: atâta plastic este “pierdut” prin oceane. Nu mai vorbesc de ce-i băgat prin gropi”, a explicat doctoral Adrian Bîlbă, directorul Delfinariului din Constanța.

Puțin din prima reprezentație a leilor de mare de la Delfinariu puteți urmări aici:

Un nou concept: ore de biologie în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța

Advertisement

Directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Adrian Bîlbă, a luat în serios rolul educativ al instituției pe care o manageriază. În acest scop, un nou concept a fost lansat anul acesta și, în fiecare săptămână doctoral Bîlbă a susținut o lecție publică de biologie, pentru cei dornici să aprofundeze acest domeniu. Astfel, timp de 30 de minute acesta prezentă informații despre natură, povești frumoase ale naturii, în special din zona litoralului românesc al Mării Negre.

“Suntem și noi ființe biologice ca toate celelalte. Știința, acceasi care ne-a adus tehnologii diverse în jurul nostru și-a permis să ne exploreze interiorul genetic, ajungând la niște concluzii. Merită să le aflați”, susține directorul Adrian Bîlbă.

Un nou concept, lansat la Delfinariu

Flori din ceramică viu colorate

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii și cercul de ceramică de la Palatul Copiilor au organizat, tot în acest an, expoziția de lucrări ”Lumea Florilor”. Evenimentul s-a desfășurat la începutul sezonului estival, în holul secției Delfinariu din cadrul Complexului. Expoziția a fost compusă dintr-o colecție de lucrări realizate din ceramică și colorate cu culori acrilice, reprezentând universul floral.

Ideea expoziției provine din alte proiecte derulate în comun de Palatul Copiilor și CMSN. Ne referim aici la pictura murală realizată de 30 de copii de la cercurile tematice ale Palatului Copiilor, pe zidul exterior al manejului din cadrul complexului muzeal, dar și la lucrări expuse în bazinele cu pești de la Acvariu, care formează o expoziție permanentă.  Micii artiști au revenit acum cu flori… din ceramică, viu colorate.

Advertisement

Detalii veți găsi în clipul pe care vi-l punem la dispoziție:

“Intelect Parc”, un nou loc de joacă

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța și Asociația “Împreună pentru Viitor” Constanța au inaugurat, tot în 2018, “Intelect Parc”, un loc de joacă pentru toți copiii din orașul Constanța și nu doar pentru ei, oricine este așteptat să intre în tărâmul magic al copilăriei.

Adrian Bîlbă, directorul Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, a ținut să explice, la evenimentul de inaugurare, că noua locație pentru copii este un concept inovativ de parc pentru România.

Advertisement

“Prin acest concept inovativ de parc ne propunem să le oferim copiilor o alternativă utilă și plăcută de a-și petrece timpul liber, departe de calculator, în aer liber, socializând și dezvoltându-se intelectual prin jocurile minții”, susține doctorul Adrian Bîlbă.

Mai multe informații despre cum își pot petrece timpul liber copiii dvs, aflați din clipul următor:

Informații utile: INTELECT PARC este un concept nou de parc pe care Asociația Impreuna pentru Viitor Constanta îl propune copiilor și care reunește numai jocuri în mărime uriașă, de stimulare intelectuală, socializare și divertisment. Copiii vor putea să joace în INTELECT PARC, șah, cu piese gigantice, pe o tablă de xmp, Turnul instabil, Scrable – Jocul cuvintelor, x si 0, jocul Dame, joc de Cărți uriașe, dar și jocurile copilăriei care au fascinat generații întregi, Nu te supăra frate, Piticot și Roata Provocărilor. Toate aceste jocuri au fost concepute în marime uriașă, astfel încât să fie jucate în aer liber și să permită copiilor să facă mișcare în timp ce le joacă.

În trecut, noi jucam Piticot stând pe scaun, în jurul mesei, acum, cei mici vor juca un Piticot în mărime naturală, aruncând cu zaruri foarte mari pentru a înainta în căsuțele jocului și vor fi pionii care fac mișcarile pe tabla de joc. Indiferent că sunt jocuri de echipă sau individuale, copiii vor fi provocați să gândească, să calculeze, să își dezvolte vocabularul, să își testeze istețimea și echilibrul, să învețe să piardă cu onoare, să își ajute coechipierii, când este cazul.

Bilete online

Advertisement

Biletele pentru Delfinariul din Constanța se pot cumpăra și online, din fața calculatorului sau chiar de pe mobil.

Tot ce trebuie să faceți este să dați click AICI. Este link-ul care vă trimite pe pagina de internet a Delfinariului, unde puteți face achiziția. Puteți selecta ziua și data spectacolului. De asemenea, aveți opțiunea să intrați gratuit la Planetariu. Dacă nu vreți să vă faceți un cont pe site, vă puteți autentifica folosind Facebook. Simplu și eficient. Pentru biletele achiziționate online se percepe un comision de maxim 10% (+ TVA) din prețul biletului, dar nu mai puțin de 1 leu (+TVA) pentru fiecare bilet achiziționat.

Conform Legii nr. 448 din 6 decembrie 2006, persoanele cu dizabilități au intrarea gratuită in functie de gradul de dizabilitate precum și dreptul la un însoțitor.

Urmează investiții peste 25 de milioane de lei

Consilierii județeni au aprobat, în ultima ședință ordinară a lui 2018, proiectul de hotărâre intitulat “Extindere Delfinariu, municipiu Constanța” în vederea finanțării acestuia prin Hotărârea Guvernului nr. 558/2017 privind aprobarea Programului pentru dezvoltarea investițiilor în turism – Masterplanul investițiilor în turism – și a creșterilor de eligibilitate a proiectelor de investiții în turism.

Advertisement

Astfel, valoarea totală a proiectului privind extinderea Delfinariului din Constanța se ridică la suma de 22.184.476,40 lei fără TVA, respective 26.367.659,10 lei inclusiv TVA.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă valorificarea durabilă a specificului local și a elementelor turistice de identitate națională prin extinderea și dotarea la standarde europene a infrastructurii Delfinariului, astfel încât infrastructura turistică de agrement extinsă să vizeze creșterea calității vieții, dezvoltarea turismului și crearea de noi locuri de muncă în județul Constanța. Obiectivele specifice vizează, între altele, dezvoltarea unui obiectiv turistic competitiv pe plan internațional, care să respecte reglementările în vigoare privind condițiile minime de deținere a mamiferelor marine.

„A durat ceva. Un an și jumătate… Primele discuții au început de pe vremea fostului ministru Dobre (Mircea Dobre – fostul ministru constănțean al Turismului n.r.), au continuat cu domnul ministru Trif, actual ministru la turism. Vorbim despre un proiect în valoare de cinci milioane de euro. Sperăm că în următoarea perioadă avem și lansarea. Se crează alte bazine, pentru antrenamente ș.a.m.d. Este o altă clădire, în aceeași zonă. Așteptăm finanțarea, să văd contractul și finanțat să facem procedurile. Aici am eu o mare problemă, cu contestațiile la licitații, durează foarte mult și după ce văd finanțarea pot să spun exact termenul”, a spus președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions