Conecteaza-te cu noi

Politica

Ce se poate face cu terenurile lăsate în paragină? Vezi cu ce soluție a venit senatorul Remus Negoi

Published

on

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a înaintat o solicitare Ministerului Apărării Naționale ca o porțiune de teren din Constanța, aflată în proprietatea MApN, să treacă în administrarea autorităților locale pentru a implementa proiecte de interes public. Pe acest teren ar putea fi construită, de exemplu, o stradă absolut necesară, care să lege sensul giratoriu din zona Eden de varianta ocolitoare a municipiului Constanța, precum şi un parc public, spune Negoi.

„După ce am fost cu consilierii locali USR în zona Baba Novac, am transmis Ministerului Apărării Naţionale faptul că există un teren în municipiul Constanța, de aproximativ 11 hectare, în proprietatea U.M. 02154, care este nefolosit de mai bine de 30 de ani. Același lucru l-a făcut şi Primăria Constanța. Acest teren ar putea fi redat utilității publice, parțial, dacă ar fi dat în folosinţa autorităţilor locale din Constanţa. Ținând cont că o bună parte din teren este în paragină, neutilizat de atât de mult timp, am solicitat Ministerului Apărării Naţionale ca autoritățile publice locale să primească această porţiune pentru a implementa proiecte de interes public.

Pe acest teren ar putea fi construită, de exemplu, o stradă absolut necesară, care să lege sensul giratoriu din zona Eden de varianta ocolitoare a municipiului Constanța, precum şi un parc public.

În răspunsul primit de la Minsterul Apărării Naţionale, se arată că cererea se va discuta în şedinţa comisiei de analizare a solicitărilor de transfer şi închiriere de terenuri şi clădiri din cazărmile Statului Major al Apărării, programată în luna noiembrie, iar răspunsul final va fi comunicat ulterior.

Advertisement

Dacă ministerul îşi va da acordul, terenul va putea intra în folosinţa autorităţilor locale pentru a fi utilizat în beneficiul constănțenilor. Așteptăm cu nerăbdare decizia MApN.“, a scris Negoi pe Facebook.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions