Conecteaza-te cu noi

Actual

Ce spun reprezentanții Damen Shipyards Mangalia despre poluarea acvatoriului portuar

Published

on

În cursul de ieri au fost aplicate sancțiuni pentru poluarea acvatoriului portuar din Mangalia.

Ca urmare a sesizării formulate de către sindicaliștii Șantierului Naval Mangalia, o echipă mixtă de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu a efectuat o inspecție la șantier. Era vorba despre o sesizare referitoare la poluarea apei de mare din zona docurilor de reparații nave.

Comisarii au constatat că în apa din acvatoriul portuar s-au antrenat reziduuri pe timpul andocării unei nave aflată la reparații în docul nr.3. Apa folosită la inundarea docului a fost scoasă cu ajutorul pompelor, astfel încât șlamul depus pe fundul docului a fost antrenat, formându-se o spumă amestecată cu nămol.

Pentru neconformitățile constatate s-au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 30.000 lei. De asemenea, au fost impuse măsuri de remediere și de conformare cu cerințele legale.
În cursul zilei de azi, reprezentanții societății Damen Shipyards au transmis următprul comunicat de presă:

”Cu privire la un incident de mediu care ar fi avut loc în incinta societății Damen Shipyards Mangalia S.A. în data de 08.06.2021, dorim să facem următoarele precizări:

  • În urma verificărilor întreprinse pe teren, în regim de urgență, de către responsabilii din cadrul organizației de resort, respectiv departamentul de Securitate si Sănătate în Muncă si Mediu, s-a constatat existența, în proximitatea docurilor, a unei pete de culoare mai închisă, care a apărut în momentul scoaterii apei din doc, cu ocazia andocării unei nave aflate la reparații;
  • Apa folosită la inundarea docului a fost scoasă cu ajutorul pompelor, antrenând totodată nămolul care fusese depus pe fundul docului în momentul inundării acestuia, fapt care a condus la formarea unei spume amestecate cu nămol;
  • Cu toate acestea, desi personalul nostru a întreprins toate măsurile de preventie, din păcate, cu ocazia operațiunilor de sablare efectuate în data de 08.06.2021 în docul 3, și din cauza rafalelor de vânt din timpul acestora, pe luciul apei s-au depus particule fine de grit, fapt constatat de altfel și de inspectorii Gărzii de Mediu cu ocazia controlului efectuat.
  • Mai mult, în cadrul societății sunt întreprinse în permanență măsuri menite a preîntâmpina apariția unor poluări accidentale, după cum urmează:
  • după andocarea fiecărei nave, acvatoriul portuar din fata porților docurilor este protejat în permanenţă cu baraje limitatoare de reținere, tocmai pentru a limita eventuale poluări;
  • totodată, porțile docurilor sunt prevăzute cu un sistem de pulverizare cu apă, ce împiedică dispersia particulelor de praf/ vopsea (anexat planșa foto);
  • în timpul operațiunilor de sablare ale navelor andocate, de-a lungul docului se montează plase de protecție pentru reținerea particulelor de praf de grit în atmosferă (anexat planșa foto);
  • înaintea fiecărei operațiuni de inundare a docurilor în vederea lansării navelor se efectuează o curățenie generală, pentru a preîntâmpina poluarea apei;

Important de reținut este faptul că acest incident nu are efecte asupra acvatoriului portuar și nu prezintă riscuri pentru mediu, Șantierul Naval Damen Mangalia angajându-se imediat să curețe luciul de apă identificat cu pelicula ce conține particule rezultate din procesul de sablare.

Șantierul Naval Damen Mangalia își reiterează angajamentul pentru o abordare sustenabilă și durabilă pentru mediu în beneficiul comunității locale, și, totodată, pe această cale, dorim să vă asigurăm de întreaga noastră deschidere şi colaborare, pentru clarificarea tuturor aspectelor care pot apărea la un anumit moment în spațiul public și au legătură cu societatea noastră.”

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions