Actual
Ce spun reprezentanții IPJ Constanța despre acuzațiile de viol din tabăra AUR de la Neptun

Published
5 zile agoon

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Neptun au fost sesizați, de o femeie, cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 17 ani, aflată în tabără, nu răspunde la telefon.
”Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat-o pe minoră în camera hotelului unde era cazată, împreună cu alte două persoane de sex feminin.
Minora nu prezenta urme vizibile de violență și a declarat că nu a fost victima vreunei infracțiuni, în acest sens fiind încheiat proces-verbal.
În prezența polițiștilor, aceasta a vorbit, la telefon, cu mama sa, căreia i-a adus la cunoștință faptul că nu a fost victima vreunei infracțiuni.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Precizăm că Poliția Ialomiţa face cercetări după ce o fată de 17 ani a ajuns la Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Slobozia, spunând că a fost violată. Surse apropiate anchetei spun că tânăra a făcut aceste acuzații după ce a participat la Şcoala de vară a AUR, organizată la Neptun-Olimp începând din 14 septembrie.
„La data de 16 septembrie, Poliţia Slobozia a fost sesizată că o minoră de 17 ani, din municipiul Slobozia, s-a prezentat la Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slobozia, declarând că a fost victima unei infracţiuni de viol, comisă în judeţul Constanţa”, a anunţat IPJ Ialomiţa.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!
