Conecteaza-te cu noi

Politica

Ce spune premierul Ciucă despre acuzațiile privind plagiatul tezei de doctorat

Published

on

Premierul Nicolae Ciucă este acuzat că și-a plagiat teza de doctorat.

Pe pagina sa de Facebook, șeful Executivului a venit cu următoarele precizări:

“Ca urmare a interesului manifestat public față de teza de doctorat „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”, pe care am susținut-o în anul 2003, la Universitatea Națională de Apărare (UNAp), am decis să solicit analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susținut teza de doctorat care are un pronunțat caracter specific domeniului Științe Militare.

Alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experiența personală acumulata in misiunile internaționale la care am participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menținere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) și misiunea de tip coaliție din Afganistan (2002). Așadar, teza mea de doctorat înglobează, pe lângă cercetarea științifică și studiul teoretic, experiența acumulată în misiunile reale și exercițiile la care am participat, aceasta constituindu-se, in mod evident, contribuția originala proprie unei teze de doctorat corect elaborata.

În calitatea de militar, indiferent de poziția pe care am fost încadrat, mi-am îndeplinit întotdeauna atribuțiile, respectând principiile, legile și regulamentele militare care guvernează activitatea Armatei Române.

Advertisement

În acuzele publice se reclamă că unele referiri din notele de subsol nu apar și în lista bibliografică. Acest lucru nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menționata cel puțin într-un loc sursa bibliografică.

Acuzațiile publice nu se pot susține științific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit si de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect și profesionist utilizată. Sintagme si formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen “pilon de stabilitate” etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil – precum geopolitica – unde semantica trebuie neaparat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate.

Din anul 2003, după susținere, teza mea de doctorat este publică și a putut și poate fi consultată la Biblioteca Universității Naționale de Apărare și la Biblioteca Națională. Consider că am realizat lucrarea conform cerințelor legale existente la acea vreme și, în consecință, am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etica a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, in spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020.

În măsura in care vor mai exista semne de întrebare, UNAp va fi îndreptățită sa solicite verificarea de către CNATDCU – Comisia 26 – Științe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii și ordine publică.”

De interes:

Advertisement

Ultimul scandal: Ciucă al nostru și-a plagiat teza de doctorat

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions