Conecteaza-te cu noi

Actual

Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă e în continuare deconectată! Vedeți de ce!

Published

on

În urmă cu două seri, mai exact în data 20 iulie, scriam despre deconectarea Unității 2 a CNE Cernavodă. Dat fiind faptul că, în comunicatul postat la acel moment pe site-ul centralei, se menționa că este vorba doar despre câteva ore în care va fi deconectată, a doua zi am revenit cu informația că aceasta nu a fost repornită, ceea ce a atras o multitudine de comentarii nedorite. Motiv pentru care am așteptat cu nerăbdare un nou comunicat. Și a venit, în cursul acestei zile. Iată ce se precizează în el: SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National în dimineața de 22 iulie 2017, din cauza reaparației unui tranzient în partea clasică a centralei. Unitatea 2 a fost reconectată la SEN în seara de 21 iulie 2017 după o deconectare automată cauzată tot de un tranzient în partea clasică a centralei în data de 20 iulie 2017. Specialiștii CNE Cernavodă investighează, cu sprijinul fabricantului acestuia, soft-ul care generează tranzientul pentru a elimina apariția acestuia si, implicit, deconectarea de la SEN. Deconectarea Unității 2 de la SEN se explică prin faptul că reactoarele nucleare sunt programate, prin proiect, să se deconecteze automat chiar și în cazul unui tranzient aferent unui soft din partea clasică a centralei. După identificarea cauzei și remedierea situației, Unitatea 2 a CNE Cernavoda va fi reconectată la SEN. Apariția unor tranzienți la partea clasică a centralei nu implică nici un impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populației și mediului înconjurător, sistemele centralei funcționând în conformitate cu proiectul, ceea ce explică deconectarea automată a reactorului de la SEN., precizează Daniela Lulache, Director General.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions