Conecteaza-te cu noi

Actual

Centrele comerciale, locuri de întâlnire între elevi și polițiști!

Published

on

Având în vedere faptul că, în perioada 19-30.04.2017, elevii se află în vacanță, în această săptămână polițiștii I.P.J. Constanța – B.A.P.C., alături de specialiștii A.N.A. – C.E.P.E.C.A. Constanța și voluntarii acestora, au derulat activități informativ-preventive în centrele comerciale mari din municipiul Constanța, unde minorii își petrec timpul liber. Astfel, au fost vizate prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor în mediul on-line, în rețelele de socializare sau cea referitoare la jocurile on-line, prevenirea violenței, a consumului de droguri, tutun și alcool, copiii fiind sfătuiți să adopte un comportament precaut, să fie atenți la grupul de prieteni, să spună nu provocărilor care intră în sfera devianței și delincvenței și să petreacă timpul liber într-un mod dezirabil social, care le este benefic. De asemenea, oamenii legii au informat minorii cu privire la modalitățile optime de prevenire a accidentelor rutiere, copiii și adolescenții fiind sfătuiți să respecte regulile de circulație, să traverseze cu atenție sporită pe la trecerile de pietoni, acolo unde este cazul doar pe culoarea verde a semaforului, să circule pe trotuare și să nu se joace pe stradă, ci doar în spațiile special amenajate. Activităţile derulate fac parte și din prioritatea naţională şi locală de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. Poliţiştii au discutat cu preșcolarii, școlarii și liceenii, oferindu-le sfaturi şi răspunsuri la întrebările referitoare la riscul victimizării, discuţiile fiind interactive şi de interes pentru beneficiari, în sprijinulrecomandărilor făcute, fiind distribuite peste 600 materiale informativ-preventive. Activități similare vor fi desfășurate de polițiști pe toată perioada vacanței, alături de partenerii I.P.J. Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions