Conecteaza-te cu noi

Actual

Cetățean turc cercetat de anchetatorii constănțeni pentru introducerea în țară a peste 200 de kg de heroină

Published

on

trafic droguri strain

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cetățean turc,  de 45 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri  de mare risc (introducerea în țară de droguri de mare risc, fără drept).

Peste 200 de kg de heroină din Iran au ajuns în România 

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în luna ianuarie 2025, persoana în cauză ar fi introdus în țară, din Iran, aproximativ 202 kilograme drog de mare risc (heroină).

Substanța interzisă ar fi fost adusă într-un container, în portul Constanța Nord, fiind descărcată și depozitată în terminalul SOCEP, având ca bunuri declarate „turmeric, ghimbir, scorțișoară ”.

Întreaga cantitate de droguri de mare risc a fost indisponibilizată.

Pe parcursul cercetărilor a rezultat că persoana cercetată ar fi încercat să transfere drogurile de mare risc spre Amsterdam, dar întrucât documentele atât privind importul, cât și viitorul export de „condimente” nu ar fi fost conforme, nu ar fi reușit să identifice persoane care să o sprijine în această operațiune.

Totodată, în acțiunile sale, aceasta ar fi motivat că deja vânduse, unui cetățean bulgar, societatea sa comercială, pe numele căreia ar fi realizat importul.

Investigațiile efectuate au stabilit că persoana cercetată ar fi părăsit teritoriul țării și s-ar fi deplasat în Germania, unde ar fi avut rezidența.

În prezent, cetățeanul turc este în stare de detenție în Germania

În urma cooperării cu  Parchetul din Passau, în baza Ordinului European de Anchetă emis de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, a reieșit că, în luna noiembrie 2025, o patrulă a poliției, ce efectua verificări în cadrul unei operațiuni, a oprit pentru un control de rutină autoturismul în care se afla persoana în cauză, context în care, în interiorul autovehiculului, au fost descoperite trei pachete, conținând peste 3 kilograme heroină.

În prezent persoana implicată se află în stare de detenție pe teritoriul Germaniei, împotriva sa fiind formulată la Tribunalul Regional din Passau, o acuzație pentru importul de stupefiante în concurs cu traficul de stupefiante.

La data de 30 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă a persoanei în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri  de mare risc (introducerea în țară de droguri de mare risc, fără drept).

”Activitățile au beneficiat de sprijinul birourilor vamale de frontieră Constanța Nord și Constanța Sud.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăți”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

trafic droguri strain

trafic droguri strain

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions