Conecteaza-te cu noi

Actual

Percheziții în Eforie și Costinești într-un dosar privind neplata obligațiilor fiscale. Prejudiciul depășește 120.000 de lei

Published

on

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 2 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare Constanța, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Eforie și Costinești, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de reținerea și neplata cu intenție, cel târziu în termen de 60 de zile de scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în perioada august – decembrie 2024, o femeie, de 48 de ani, ar fi reținut și nu ar fi achitat către bugetul de stat impozite și contribuții cu reținere la sursă, iar faptele investigate ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 122.541 de lei.

Activitățile au vizat identificarea și ridicarea de documente financiar-contabile, mijloace materiale de probă și bunuri necesare probării întregii activități infracționale.

”Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions

Protejat de WebMonitor