Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

Cetățenii din Republica Moldova, chemați la urne în 11 iulie. Se va putea vota și în Constanța

Published

on

Cetățenii din Republicii Moldova care se află pe teritoriul municipiului Constanța vor putea vota duminică, 11 iulie, la alegerile parlamentare anticipate. Pentru ca cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare să își poată exercita dreptul de vot la acest scrutin, au fost deschise 150 de secții de votare în afara Republicii Moldova, dintre care 12 pe teritoriul României. În municipiul Constanța, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot își pot exercita dreptul de a vota la Secția de votare nr. 120 din Circumscripția electorală 38 (străinătate), care va fi deschisă în municipiul Constanța, la Universitatea ”Ovidius”, adresa Bulevardul Mamaia, nr. 124. Secția de votare va funcționa duminică, 11 iulie a.c., în intervalul de timp 07.00 – 21.00.

Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în România, exercitarea dreptului de vot este posibilă în baza următoarelor acte:

– pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat;

– buletinul de identitate cu fișa de însoțire, valabil în ziua votului;

Advertisement
palaz

– livretul de marinar.

Autoritățile Republicii Moldova subliniază că alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 sunt organizate în condiții specifice pandemiei provocate de virusul COVID-19, însă recomandă participarea la vot, precizând că au fost adoptate toate măsurile necesare privind exercitarea votului în condiții de siguranță. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova invită cetățenii care se află în străinătate să participe la alegerile parlamentare anticipate în cadrul secțiilor de votare constituite peste hotare, subliniind că votul acestora contează pentru viitorul Republicii Moldova.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions