Conecteaza-te cu noi

Actual

CFR pregătește modernizarea infrastructurii feroviare din portul Constanța

Published

on

Compania CFR SA a comunicat, în cursul zilei de azi, pe pagina sa oficială, că a fost semnat și transmis Ordinului de începere a prestării serviciului pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar modernizării infrastructurii feroviare din Portul Constanța. Contractul, în valoare de 9,2 milioane lei, fără TVA, este finanțat de Comisia Europeană, din Fondul de Coeziune și de la Bugetul de Stat.

Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța are ca principal scop identificarea și prezentarea unei soluţii optime pentru executarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare, atât din punct de vedere tehnic, operaţional, economic, financiar, precum şi al impactului asupra mediului şi al schimbărilor climatice, conform cu cerinţele prevăzute în documentaţia de atribuire.

”În cadrul studiului de fezabilitate se va analiza starea actuală a infrastructurii feroviare din Portul Constanţa, care dispune de 180 km de cale ferată, inclusiv elemente conexe – clădiri, poduri, podeșe, treceri la nivel – în vederea identificării blocajelor şi a altor deficienţe care afectează activitatea specifică din Port și circulaţia trenurilor de marfă pe traseul proiectului global șiva propune soluții noi de desfășurare a activității prin reconfigurarea dispozitivelor de linii.”, se precizează în comunicatul de presă al CFR SA. 

”Menționăm faptul că dezvoltarea infrastructurii feroviare portuare va conduce la creșterea volumului de transport pe calea ferată”, menționează comunicatul de presă al CFR. 

Advertisement

”Potrivit documentelor semnate, elaborarea studiului de fezabilitate ar trebui să înceapă luni, 30 septembrie, și să fie gata peste 18 luni”, a precizat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan. 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions