Conecteaza-te cu noi

Actual

Transport de 44 de metri cubi de cherestea, fără documente de proveniență, descoperit în Portul Constanța

Published

on

cherestea port

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Portuară Cargoscan, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere București, au identificat, la rampa de verificare a mărfurilor aparținând unei societăți comerciale din Portul Constanța Sud, un ansamblu auto încărcat cu material lemnos, care efectuase un transport pe ruta Harghita – Port Constanța Sud.

În urma verificărilor efectuate asupra ansamblului de vehicule format din cap tractor și remorcă s-a constatat faptul că transportul, constând în 44 de metri cubi de cherestea de molid, nu deținea documente legale de proveniență pentru marfă.

Potrivit IPJ Constanța, transportul a fost efectuat pentru o persoană juridică din județul Harghita.

Materialul lemnos, în valoare de referință de aproximativ 32.000 de lei, a fost indisponibilizat de către reprezentanții Gărzii Forestiere București.

”Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de transportul, cu orice mijloace de transport, al materialelor lemnoase neînsoțite de avizul de însoțire a materialelor lemnoase sau fără proveniență legală, faptă prevăzută de Codul Silvic.”, au precizat reprezentanții poliției.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions